Băsescu a declarat, de asemenea, că primul şi cel mai important lucru este reformarea clasei politice prin introducerea votului uninominal.
„Dacă până la sfîrşitul lunii iunie partidele nu fac legea electorală în aşa fel încât votul uninominal să fie aplicat începând din anul 2008, o dată cu următoarele alegeri parlamentare, ne vom întâlni la un nou referendum, în toamnă, la solicitarea preşedintelui, pentru ca poporul să oblige Parlamentul să introducă votul uninominal”, a spus Băsescu.
Preşedintele suspendat aarătat că vor trebui create condiţii pentru ca banii de la UE să nu fie strânşi în preajma oligarhilor, ci sumele să ajungă în mediul rural, la ţărani şi fermieri, dar şi la tineri. El a susţinut, totodată, dezvoltarea sistemului de autostrăzi şi a sistemelor de protecţie împotriva inundaţiilor.
„Votul dumneavoastră nu va face decât va obliga Parlamentul să respecte opţiunea pe care o veţi face pe 19 mai”, a subliniat Traian Băsescu, dând asigurări că în perioada revenirii la Cotroceni nu va negocia cu oligarhii viitorul poporului român.