Băsescu: Noua Constituţie ar trebui să intre în vigoare odată cu epuizarea mandatului Parlamentului
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că, în mod normal, noua Constituţie ar trebui să intre în vigoare la epuizarea mandatului actualului Parlament, menţionând că susţine reducerea mandatului şefului statului la patru ani şi introducerea plafonului de 3% pentru deficitul bugetar.

Băsescu: Noua Constituţie ar trebui să intre în vigoare odată cu epuizarea mandatului Parlamentului (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"În mod normal, ar trebui să-l trimit înainte de vacanţa de vară (proiectul de revizuire a Constituţiei, primit de la Guvern, care conţine transpunerea rezultatului referendumului din 2009, n.r.), în aşa fel încât, în timpul verii, să se poată lucra într-o Comisie de revizuire a Constituţiei, să fie dezbătut în toamnă şi, odată cu alegerile locale, să fie adoptat, dacă va trece prin Parlament. Deci cam aceasta este proiecţia, în aşa fel încât noua Constituţie să intre în vigoare odată cu epuizarea mandatului actualului Parlament", a declarat Traian Băsescu la TVR.
El a mai susţinut , printre altele, ideea reducerii mandatului şefului statului la patru ani şi posibilitatea introducerii în Legea fundamentală a unui plafon de 3% în cazul deficitului la bugetul de stat, ca "o măsură de prevenire a populismului electoral".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că se analizează posibilitatea ca în proiectul legislativ privind revizuirea Constituţiei să se propună şi prevederea unui deficit maxim de 3% pentru bugetul de stat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Preşedintele Băsescu susţine ca mandatul şefului statului să fie de patru ani, iar Parlamentul să fie dizolvat dacă suspendă preşedintele ţării iar acesta nu este demis la referendum, potrivit propunerilor de modificare a Constituţiei pe care le-a prezentat PDL.
Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat pentru MEDIAFAX că reprezentanţii PDL şi preşedintele Traian Băsescu au discutat duminică despre revizuirea Constituţiei, printre propuneri aflându-se revenirea la mandatul de patru ani pentru şeful statului, dar şi posibilitatea dizolvării Parlamentului în cazul în care Legislativul suspendă preşedintele, iar acesta nu este demis la referendum.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

