Băsescu: Nu există o probă că pe teritoriul României au existat închisori CIA

Fostul preşedinte Traian Băsescu a negat, vineri seara, afirmaţiile unui jurnalist care a susţinut că pe teritoriul României au existat închisori CIA unde au fost torturaţi oameni, subliniind că nu există "o probă" că au funcţionat pe teritoriul ţării noastre astfel de centre de detenţie.

Urmărește
503 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Nu există o probă că pe teritoriul României au existat închisori CIA

Băsescu: Nu există o probă că pe teritoriul României au existat închisori CIA

Întrebat vineri seara la Realitatea Tv dacă au fost închisori CIA în România unde s-au torturat oameni, fostul şef al statului a spus că nu ştie.

Întrebat dacă a citit raportul Congresului SUA privind închisorile CIA din întreaga lume, Băsescu a confimat dar a precizat că "nu există o probă că pe teritoriul României au existat astfel de închisori".

Senatul american a prezentat, pe 9 decembrie 2014, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode "brutale", de multe ori "ineficiente", pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute.

Versiunea publică a raportului elaborat de Comisia senatorială de Informaţii a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este "BLACK" ("NEGRU"). Polonia are culoarea "albastru", Lituania, "violet", iar Thailanda, "verde". Pornind de la această informaţie, din document ar rezulta că Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a semnat, în anul 2002, un acord cu o instituţie decizională de rang înalt din România (neidentificată în versiunea publică a documentului) pentru găzduirea unei închisori secrete a CIA. Fondurile oferite pentru construcţia centrului de detenţie au fost de ordinul milioanelor de dolari. "În anul 2002, CIA a ajuns la un acord cu ... din ţara ... pentru a găzdui un centru de detenţie. Sediul central al CIA a invitat biroul CIA din ţara ... să identifice modalităţi de susţinere a ... în ţara ... (...) Primii deţinuţi CIA au început să fie transferaţi la Centrul de detenţie NEGRU în toamna anului 2003", se arată în raportul Senatului SUA privind tehnicile de interogare utilizate de Agenţia Centrală de Informaţii.

Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca "inacceptabilă" această situaţie, cerând clarificări şi asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare. "În august 2003, ambasadorul american în ţara ... a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituţia are cunoştinţă de existenţa centrului de detenţie şi de potenţialul impact asupra politicilor în relaţia cu Administraţia ţării-gazdă (România - n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil şi că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell - n.red), nu fusese informat despre existenţa închisorii CIA în această ţară. Catalogând drept «inacceptabilă» atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puţin de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională prin care să fie descrise atribuţiile programului, inclusiv o poziţie din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale şi drepturile omului (...)", menţionează raportul.

În această situaţie, sediul central al CIA a cerut intervenţia adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. "Richard Armitage a cerut CIA să îi ţină pe el şi pe secretarul de Stat informaţi, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite când ambasadorul va exprima îngrijorare", subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicaţii privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. "Richard Armitage a făcut din nou afirmaţii vehemente, reproşând CIA că el şi secretarul de Stat au fost ţinuţi în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Naţională privind programul CIA. (...) Armitage a emis dubii privind eficienţa şi valoarea informaţiilor obţinute prin programul CIA", precizează raportul.

Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deţinuţi suspecţi importanţi, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al reţelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizaţiei teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici