Băsescu: Nu m-am împăcat cu Patriciu, nu am avut nicio discuţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu s-a împăcat cu Dinu Patriciu, precizând că oricât de rea ar fi relaţia pe care o are cu acesta, numai de faptul că nu e liberal nu-l poate bănui pe omul de afaceri.

Urmărește
235 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Nu m-am împăcat cu Patriciu, nu am avut nicio discuţie

Băsescu: Nu m-am împăcat cu Patriciu, nu am avut nicio discuţie (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Nu, nu m-am împăcat (cu Dinu Patriciu -n.r.) Nu am avut nicio discuţie, niciun contact cu dânsul, nu", a afirmat şeful statului la B1TV.

El a mai spus că a auzit de punctele de vedere ale lui Dinu Patriciu, favorabile la adresa Guvernului, publicate în ultima vreme în presă.

Şeful statului a menţionat, în acest context, că Guvernul a avut acţiuni de dreapta "extrem de consistente".

"În loc să mărească taxele pentru sectorul privat, a amputat salarii, a redus cheltuieli. TVA-ul nu e creştere de taxă pentru firme, e tot pentru cetăţean. A introdus noul Cod al Muncii, care, pentru sectorul privat şi pentru cel de stat, este un Cod extrem de liberal. Deci, cred că măsurile probabil au fost apropiate de ce şi-ar fi dorit un liberal autentic, pentru că pe Dinu Patriciu, oricât de proastă ar fi relaţia mea cu el, că nu e liberal nu pot să-l suspectez", a conchis şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici