Băsescu nu mai face publice discuţiile cu liderii USL de după demisia lui Boc

Publicat: 19 03. 2012, 20:20
Actualizat: 06 11. 2012, 15:35

Întrebat despre cererea USL ca şeful statului să facă publice discuţiile de la Cotroceni, Băsescu a răspuns: „N-am să mai fac acest pas”.

El a precizat că a cerut verificarea exactităţii „până la literă” a transcrierii discuţiei care deja a fost dată publicităţii.

Băsescu a spus că discuţia de la Cotroceni a fost una foarte serioasă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la B1 TV, că, după demisia lui Emil Boc din funcţia de premier, el i-a oferit liderului PSD Victor Ponta mandatul de prim-ministru, însă a fost refuzat de USL.

„Eu am avut surpriza refuzului mandatului de prim-ministru când i l-am oferit lui Victor Ponta„, a afirmat Traian Băsescu la TVR.

El a precizat că a făcut această ofertă în timpul consultărilor de la Cotroceni cu USL după demisia lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru.

Preşedintele Băsescu a precizat că Victor Ponta nu i-a răspuns, dar că „în locul lui” prima dată a răspuns liderul PNL Crin Antonescu, iar apoi liderul PC Daniel Constantin.

„Victor Ponta n-a spus nimic. A răspuns Antonescu şi a răspuns ăla micu’, cum îi spune, Constantin„, a mai afirmat Traian Băsescu.