Băsescu: Nu pot accepta să se decidă guvernul cu un fost turnător la Securitate, Felix, în capul mesei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune difuzată sâmbătă de ProTV, că nu poate accepta ideea ca decizii atât de importante ca formarea guvernului să se ia într-o firmă privată, la Grivco, iar în capul mesei să se afle "un fost securist", "un fost turnător la Securitate", "Felix".

Băsescu: Nu pot accepta să se decidă guvernul cu un fost turnător la Securitate, Felix, în capul mesei (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto/AFP)
El a reluat criticile formulate recent şi în alte ocazii, referitoare la faptul că lideri politici printre care Ion Iliescu, Dan Voiculescu şi Viorel Hrebenciuc ar fi decis formarea Guvernului la sediul firmei Grivco.
"Niciodată decizia de formare a guvernului nu se ia la Grivco, spre exemplu, unde s-a luat aceasta şi nu se ia în câţiva oameni: Dan Voiculescu, cu Ion Iliescu, cu Hrebenciuc, cu Adrian Năstase", a spus el.
"Nu pot accepta ca decizii de asemenea dimensiuni, de asemenea magnitudine, să se ia într-o firmă privată, cu un fost securist în capul mesei, cu un fost turnător la Securitate, cu Felix în capul mesei şi să se stabilească: ne trebuie o perdea în faţă, căutăm o figură luminoasă, ca cea a primarului Iohannis, iar în spate ne aşezăm noi, cu toate năravurile noastre", a continuat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Şeful statului a menţionat că preşedintele desemnează un premier, potrivit Constituţiei, iar Parlamentul aprobă decizia preşedintelui sau nu.
"Ea nu se aprobă nici la Grivco, nici în biroul preşedintelui Senatului", a mai spus el.
Traian Băsescu a mai spus că este de părere că partidele care au picat Guvernul la moţiune nici nu sunt conştiente cât rău au făcut românilor votând o moţiune la adresa unui Cabinet care urma să fie evaluat de UE şi FMI pentru a obţine tranşe din împrumutul extern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

