- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Nu voi permite ca ţara asta să intre pe mâna lui Voiculescu, Hrebenciuc, Iliescu, Vanghelie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR1, că poziţiile privind prim-ministrul pot fi împăcate într-un singur mod, atunci când "mafia nu va încerca să decidă în numele românilor", el susţinând totodată că nu va permite ca ţara "să intre pe mâna lui Voiculescu, Hrebenciuc, Ion Iliescu, Vanghelie & Comp".
Băsescu: Nu voi permite ca ţara asta să intre pe mâna lui Voiculescu, Hrebenciuc, Iliescu, Vanghelie (Imagine: Mediafax Foto)
Unul dintre moderatorii emisiunii a menţionat faptul că se vorbeşte de nevoia unui guvern stabil, că majoritatea parlamentară doreşte ca preşedintele să desemneze un anume premier, iar şeful statului doreşte un prim-ministru cu expertiză în instituţiile financiare internaţionale şi a întrebat cum pot fi împăcate aceste poziţii.
"Le putem împăca într-un singur mod. Atunci când mafia nu va încerca să decidă în numele românilor", a spus Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
"Eu vreau să ştiu că avem un prim-ministru care nu este desemnat cu sprijinul sau cu susţinerea domnului Vântu, a domnului Voiculescu, cu susţinerea şi acceptul domnului Patriciu, cu politicieni care cred eu că au făcut foarte mult rău acestei ţări: Ion Iliescu, Voiculescu, Hrebenciuc. Sunt oameni care nu au dreptul, iar ei forţează să obţină nişte drepturi pe care nu le au", a adăugat şeful statului.
El a ţinut să menţioneze că "la Grivco nu a fost deloc Parlamentul României".
"Este acelaşi personaj de tristă amintire, securist notoriu sau turnător notoriu, domnul Voiculescu, Felix i se mai spunea în note, iar în capul mesei a stat domnia sa, la fel cum a stat şi la suspendarea preşedintelui. Aceşti oameni au făcut ilegalităţi nenumărate, abateri de la Constituţie. Nu voi permite ca ţara asta să intre pe mâna lui Voiculescu, Hrebenciuc, Ion Iliescu, Vanghelie & Comp", a adăugat Traian Băsescu.
El a mai spus că, din punctul său de vedere, România "poate intra pe mâna lui Voiculescu, Iliescu, Hrebenciuc" sau poate deveni o ţară a românilor.
"Eu le propun românilor să ne îndreptăm către o ţară a românilor, în care preşedintele nu face concesii murdare în defavoarea românilor. Vreţi să ajungem din nou la privatizări de gen Petrom, vreţi să ajungem din nou la privatizări netransparente? Eu ştiu. Acest grup a vrut Poşta, Regia de Sare, a vrut Romgazul, Transgazul. Eu am oprit aceste privatizări în CSAT", a mai spus Traian Băsescu.
Pe de altă parte, întrebat în legătură cu informaţiile potrivit cărora miniştri ai PDL s-ar fi întâlnit în casa lui Silvian Ionescu, despre care s-a spus că a fost ofiţer al Securităţii, Traian Băsescu a spus că, din câte ştie, la acel moment nu s-a luat nicio decizie şi nu s-a făcut nicio numire.
Întrebat dacă nu îl deranjează acest fapt, Băsescu a răspuns: "Ba da, mă deranjează, dar nu mi-au propus nimic. Nu mi-au propus nici premier, nici miniştri, probabil că s-au întâlnit la o masă. Nu şi-au permis să vină să spună: acesta este premierul, acesta ar trebuie să fie consilierul dumneavoastră".
"Dacă domnul Voiculescu, Iliescu, Hrebenciuc se întâlneau şi beau un şpriţ seara, avându-l gazdă pe domnul Voiculescu, nu mă interesa", a mai spus el.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.