Prima pagină » Politic » Blaga: Cred că Băsescu ar putea cere un termen mai scurt de la CC privind referendumul

Blaga: Cred că Băsescu ar putea cere un termen mai scurt de la CC privind referendumul

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a apreciat vineri că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, ar putea cere Curţii Constituţionale urgentarea soluţionării cauzei privind validarea referendumului din 29 iulie, care a amânat luarea unei decizii până în 12 septembrie.
Blaga: Cred că Băsescu ar putea cere un termen mai scurt de la CC privind referendumul

„Aşa a hotărât Curtea şi nu noi, cei de la PDL, nu putem solicita Curţii un termen mai scurt”, a spus Blaga după ce a fost întrebat dacă nu se poate urgenta soluţionarea situaţiei politice.

De asemenea, preşedintele PDL a fost întrebat cine ar putea cere Curţii Constituţionale un termen mai scurt.

„Cred că domnul preşedinte (Traian Băsescu – n.r.), dar să vedem ziua de azi, şi eu cred că este mult prea lungă, mult prea lungă pentru economia românească”, a răspuns Blaga.

El a precizat că până în acest moment nu a discutat cu Traian Băsescu, însă ar urma să aibă vineri o consultare cu acesta.

Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

În acelaşi timp, Curtea Constituţionlă a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.