Prima pagină » Politic » Băsescu: Pactul de coabitare a fost ideea mea. Nu a venit de la UE sau din SUA

Băsescu: Pactul de coabitare a fost ideea mea. Nu a venit de la UE sau din SUA

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că acordul de cooperare instituţională încheiat în decembrie cu premierul Victor Ponta a fost ideea sa şi nu a venit de la UE sau din SUA, adăugând că şi prim-ministrul a avut o contribuţie la elaborarea documentului.
Băsescu: Pactul de coabitare a fost ideea mea. Nu a venit de la UE sau din SUA
Marius Fratila
15 feb. 2013, 01:15, Politic

„Acest pact de colaborare instituţională nu a venit nici de la UE, nici din America, nici de nicăieri. A fost ideea mea să îl creăm şi era pentru mine un document care era necesar să existe pentru a putea spune «Mă, fraţilor mai ridicaţi presiunea, pentru că avem totuşi o majoritate democratică, uite, şi menţin direcţiile strategice ale României – UE, NATO, menţin independenţa în justiţie, menţin toate cele»”, a spus Băsescu, la B1 TV.

Băsescu a arătat că frazele mai „întortocheate” din document îi aparţin consilierului prezidenţial Iulian Chifu.

„Ideile principale sunt ale mele, l-a lucrat consilierul prezidenţial Iulian Chifu. Frazele mai întortocheate îi aparţin, unde le vedeţi mai simplificate să ştiţi că am mai intrat eu cu creionul”, a precizat preşedintele, râzând.

Întrebat dacă şi premierul Victor Ponta s-a implicat în redactarea documentului, Băsescu a răspuns că şi acesta a contribuit, iar acordul semnat de cei doi „nu este în forma în care a fost propus” şefului Guvernului.