„Deşi nu era treaba Curţii Constituţionale, legea nu trebuia atacată la Curtea Constituţională, ci în contenciosul administrativ pentru că legea referendumului spune foarte clar: programul la referendum este de la 8.00 la 20.00, adică 12 ore. Curtea Constituţională nu judecă legalitatea, ci constituţionalitatea, nu se ocupă de suprapunerea legilor. Deci PDL a greşit pentru că nu a atacat legea în contenciosul administrativ, pentru că nu mai era voie să modifici condiţiile de administrare a referendumului dincolo de 10 zile de la declanşarea procedurii”, a afirmat Băsescu, miercuri, la Prima TV.
Băsescu a mai spus că nu discută decizia Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea acestei legi.
Curtea Constituţională a decis, marţi, că modificările aduse Legii referendumului prin legea adoptată în 18 iulie de Camera Deputaţilor, care stabileşte intervalul de vot între 7.00 şi 23.00, este constituţională.
Plenul Curţii Constituţionale a analizat obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulată de un număr de 63 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 4 (stabilirea intervalului de vot de la 7.00 la 23.00) din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale.
PDL a depus în 19 iulie contestaţia referitoare la legea care modifică Ordonanţa de urgenţă 41/2012 în sensul stabilirii programului de vot la referendum.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 18 iulie, proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 41/2012 privind organizarea referendumului, fiind menţinută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare. Proiectul prevede în textul de modificarea a Ordonanţei un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a promulgat miercuri, 25 iulie, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 prin care a fost modificată Legea referendumului, care stabileşte programul de vot în intervalul 7.00 – 23.00.