Prima pagină » Politic » Băsescu: PDL a început să creadă în Ungureanu

Băsescu: PDL a început să creadă în Ungureanu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că este convins că premierul Mihai Răzvan Ungureanu va avea susţinerea coaliţiei până la finalul mandatului şi a arătat că PDL a început "să creadă" în acesta.
Băsescu: PDL a început să creadă în Ungureanu

„Sunt convins că da, va avea susţinerea coaliţiei până la finele mandatului. Cel puţin vă pot spune că PDL a început să creadă în Mihai Răzvan Ungureanu, chiar dacă el a fost cel agreat ca variantă dacă se va nominaliza un independent menţinându-se coaliţia„, a spus Băsescu la TVR .

De asemenea, el a reiterat că nu exclude o candidatură a lui Ungureanu la prezidenţiale în 2014, dacă va reuşi în mandatul de premier. „Pot să vă dau un răspuns tipic pentru Mihai Răzvan Ungureanu: Suntem doi care nu putem candida în România, doi cetăţeni, eu şi Ion Iliescu. În rest, oricine poate candida. Da? Deci inclusiv Răzvan Ungureanu (…) El îşi poate crea singur o şansă extraordinară dacă reuşeşte în acest mandat”, a spus Băsescu, întrebat dacă îl consideră pe actualul premier un candidat cu şanse pentru prezidenţiale.

Preşedintele a spus că este mulţumit de „cum se mişcă premierul”. „Eu sunt mulţumit cum se mişcă premierul, măcar chiar şi în ieşirile publice şi mai ales sunt mulţumit că a început să pună degetul unde trebuie”, a afirmat el.

Potrivit lui Băsescu, premierul are de rezolvat ca priorităţi „esenţiale” absorbţia fondurilor europene şi legea sănătăţii pentru a avea un mandat reuşit.

Preşedintele a declarat recent, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, că nu exclude o eventuală candidatură la următoarele alegeri prezidenţiale a premierului Mihai Răzvan Ungureanu, cu susţinerea PDL, însă acesta trebuie mai întâi să reuşească la conducerea Guvernului, şi a subliniat că principalul criteriu de care va depinde reuşita ca premier a lui Ungureanu este absorbţia în acest an a celor şase miliarde de euro de la Uniunea Europeană.