Băsescu: Poate cu vizita lui Biden cei ce vorbesc de izolare înţeleg că se bălăcesc în minciună

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, miercuri seară, la TVR1, că vizita vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, este un semnal extrem de pozitiv şi demonstrează că este o minciună faptul că se vorbeşte despre izolarea României pe plan internaţional.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Poate cu vizita lui Biden cei ce vorbesc de izolare înţeleg că se bălăcesc în minciună

Băsescu: Poate cu vizita lui Biden cei ce vorbesc de izolare înţeleg că se bălăcesc în minciună (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Vicepreşedintele Biden va ţine la Bucureşti discursul care vizează politica faţă de regiune. Este extrem de important şi poate, cu ocazia asta, cei care vorbesc de izolarea României înţeleg că se bălăcesc într-o minciună continuă. După ce eşti o ţară care a organizat summit-ul NATO, anul trecut, eşti o ţară care a fost frecventată de cei mai înalţi demnitari ai lumii în timpul mandatului meu, am vizitat cei mai înalţi demnitari ai lumii în timpul mandatului meu, să faci un astfel de subiect este o copilărie şi se încadrează în procesul de denigrare a şefului statului român", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că faptul că vicepreşedintele SUA, care cunoaşte foarte bine zona, se va afla joi la Bucureşti este un semnal extrem de pozitiv.

"Sigur, este o agendă legată de cele mai înalte subiecte care pot fi discutate şi care sunt de mare interes şi pentru România", a adăugat şeful statului, refuzând să ofere alte detalii.

Vicepreşedintele SUA Joe Biden a sosit la Bucureşti, miercuri seară, venind de la Varşovia. Televiziunea publică a transmis, în timpul emisiunii la care invitat era preşedintele Traian Băsescu, imagini de la sosirea oficialului american.

Programul oficial al lui Biden va începe joi, când va avea întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul interimar Emil Boc şi cu liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu.

Biden are programat şi un discurs la Biblioteca Centrală Universitară. Consilierul pe probleme de securitate naţională Tony Blinken anunţa, luni, că discursul de la BCU va fi concentrat pe relaţiile SUA cu statele din Europa Centrală.

Conform unui anunţ de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Băsescu urmează să primească, joi, vizita oficială a vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii. "Agenda discuţiilor va cuprinde subiecte prioritare ale parteneriatului strategic româno-american, precum şi teme de actualitate de pe agenda internaţională", menţionează Preşedinţia.

Programul anunţat de Preşedinţie pentru vizita lui Biden la Palatul Cotroceni cuprinde, la ora 10.20, sosirea în Holul de Onoare şi fotografia oficială, la 10.30, convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale, la ora 12.00 urmând să fie susţinute declaraţii de presă.

După România, vicepreşedintele american se va deplasa în Cehia, apoi se va întoarce la Washington.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici