- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.05.2014, 20:22)
- Valentina Postelnicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Ponta minte când spune că nu a dorit decorarea lui Opriş din cauza accidentului aviatic
Preşedintele Traian Băsescu a comentat, joi, declaraţia lui Victor Ponta privind refuzul de a contrasemna decorarea directorului STS, Marcel Opriş, arătând că premierul minte când spune că motivul a fost accidentul din Apuseni din ianuarie, pentru că propunerea de decorare s-a făcut în noiembrie.
Urmărește
186 afișări
Marcel Opris (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
"Minte, pentru că decorarea generalului Marcel Opriş a fost propusă pe data de 11 noiembrie 2013, alături de multe alte decrete de decorare, specifice acţiunilor care se desfăşoară în preajma Zilei naţionale. Este evident că premierul nu a vrut să contrasemneze acest decret", a spus Traian Băsescu.
El a explicat că a fost evident că premierul nu a dorit să îl decoreze pe marcel Opriş, dar faptul că a venit şi a declarat că a făcut acest gest din cauza accidentului aviatic, care a avut loc două luni mai târziu, pe 20 ianuarie 2014, face parte din "modul de a minţi a acestui premier".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
"A vrut de la bun început să nu îl decoreze, să pândească momente pentru a-şi lua în subordine STS, aşa cum a făcut-o cu DGIPI, cu Poliţia, cu Direcţia de Informaţii a Armatei. Este goana după putere absolută a acestui individ", a mai afirmat Băsescu.
Traian Băsescu a mai arătat că acuzaţiile aduse STS de premier privind accidentul aviatic reprezintă tot "o minciună", pentru că această instituţie nu are capabilităţi de identificare a poziţiei avionului.
"Este evident că premierul are ca obiectiv să îşi aducă în subordine STS, acesta este motivul pentru care nu a contrasemnat decretul de decorare", a spus el.
Premierul Victor Ponta a declarat că va contrasemna decretul de decorare şi pentru şeful STS, Marcel Opriş, în cazul în care Curtea Constituţională va decide în acest sens, arătând însă că decorarea acestuia este o greşeală în condiţiile în care şi-a păstrat şi funcţia după accidentul din Apuseni.
"Dacă îmi cere Curtea Constituţională, dacă decide pe 21 că trebuie să semnez şi pentru Opriş, evident că voi semna. Eu am considerat că, mai ales în condiţiile accidentului din Apuseni, atunci când în mod clar şi STS a avut o responsabilitate. Şeful de la ISU, ministrul de Interne, şeful ROMATSA şi-au pierdut funcţia, Opriş şi-a păstrat-o. Să îl şi decorăm pentru asta mi s-a părut o greşeală", a spus Ponta.
El a adăugat însă că problema nu este Opriş sau fosta conducere ICR, ci dacă preşedintele decorează oameni care au adus servicii ţării sau care i-au adus servicii lui personal.
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis prim-ministrului Victor Ponta şi un decret de decorare a şefului Serviciului Român de Telecomunicaţii, Marcel Opriş, pe care premierul va refuza, de asemenea, să îl contrasemneze, ca şi în cazul conducerii ICR, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
Pentru Marcel Opriş a fost propus Ordinul Naţional Steaua României în grad de comandor. Decretul a fost transmis spre contrasemnare în ultimele zile şi nu a fost încă returnat, dar premierul va refuza să contrasemneze. "Premierul a contrasemnat peste 200 de decrete de decorare din 2012 şi până acum şi l-a refuzat pe cel legat de Institutul Cultural Român, dar şi încă unul trimis zilele trecute, care încă nu a fost returnat, dar care nu va fi semnat de premier, şi anume pentru Marcel Opriş", au declarat sursele citate.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis Curţii Constituţionale o sesizare care îl vizează pe premierul Victor Ponta, legată de faptul că şeful Guvernului nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare care vizau "înalte personalităţi ce au asigurat conducerea ICR în perioada 2005-2012".
Premierul Victor Ponta a declarat că nu poate contrasemna pentru decorarea "unor indivizi care au gestionat greşit sau au deturnat bani publici", iar unii dintre ei "au avut deseori opinii anti-româneşti sau chiar fasciste" şi că dacă preşedintele doreşte să îi decoreze o poate face, dar nu cu semnătura sa.
Aflat, miercuri, la Giurgiu, unde a avut o întâlnire cu autorităţile locale, premierul Victor Ponta a susţinut că nu a contrasemnat documentele pentru decorarea lui Horia Roman Patapievici pentru că există un raport al Curţii de Conturi care arată nereguli în gestionarea banilor la Institutul Cultural Român în perioada în care acesta a condus ICR.
Ponta a mai spus că nu poate fi de acord cu decorarea unor oameni care au exprimat poziţii contrare intereselor României.
"Am două rezerve: prima rezervă este legată de faptul că, în baza raportului Curţii de Conturi care a fost transmis mai departe către toate instituţiile competente, conducerea de atunci a ICR, aşa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit în mod greşit o mulţime de fonduri publice, deci să-i decorăm pe cei care au cheltuit prost banii publici sau chiar au deturnat mi se pare un lucru greşit. Şi, în al doilea rând, erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş (Mircea Mihăieş - vicepreşedinte ICR în perioada 2005-2012), dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România. Ori eu nu pot să contrasemnez decorarea unor indivizi care, pe de o parte, repet, au gestionat greşit bani publici şi pe de altă parte exprimă poziţii împotriva României. Dacă domnul preşedinte Băsescu doreşte să-i decoreze, să o facă, dar nu cu semnătura mea", a declarat Victor Ponta.
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze salvează peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Chelaru: Premierul nu e obligat să motiveze refuzul de a contrasemna decorarea lui Opriş
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe