Băsescu: Poporul român şi eu însumi ne alăturăm doliului poporului polonez

Publicat: 10 04. 2010, 16:18
Actualizat: 07 11. 2012, 01:00

„Am primit cu profundă tristeţe vestea tragediei aviatice în care şi-a pierdut viaţa Preşedintele Poloniei, Lech Kaczyński, alături de numeroşi demnitari şi cetăţeni polonezi. Comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Katyn, ceremonie la care urma să participe astăzi Preşedintele Poloniei, adaugă o dimensiune istorică şi simbolică tragediei prin care trece astăzi poporul prieten polonez.În acest moment de durere profundă, poporul român şi eu însumi ne alăturăm doliului poporului polonez. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, se spune în mesajul prezidenţial.

Un avion Tupolev 154, la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prăbuşit, sâmbătă, la aterizare într-o pădure din apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea tuturor persoanelor aflate la bord, au anunţat autorităţile poloneze şi ruse.

Ambasadorul Poloniei în România, Wojciech Zajaczkowski, a declarat sâmbătă, televiziunilor de ştiri, că este impresionat de reacţiile românilor după decesul preşedintelui polonez şi că preşedintele Băsescu „şi-a exprimat personal condoleanţele”.

Liderii principalelor partide parlamentare, premierul Emil Boc şi MAE român şi-au exprimat regretele pentru această tragedie şi au transmis oficial condoleanţe familiei prezidenţiale şi statului polonez.