Băsescu: Poziţia oficială în privinţa Libiei, după o decizie a NATO – RTV
„Nu e nici acum o poziţie oficială. Nu aţi înţeles. Am exprimat nişte puncte de vedere, atât cât pot fi făcute publice atunci când este vorba de NATO, iar poziţia oficială a României va fi după ce se adoptă directive de execuţie a planificării, care şi acum e în discuţie”, a specificat Traian Băsescu, în timpul unei intervenţii telefonice la Realitatea TV.
Preşedintele a spus că România nu are „capacităţi” de intervenţie la acest moment în cadrul operaţiunii militare internaţionale asupra Libiei şi chiar dacă ar fi avut nu ar fi fost „bucuroasă” să intervină.