- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (26.02.2013, 18:49)
- Marius Fratila
Băsescu: Premierul Ponta a avut o reacţie necinstită pe subiectul numirii lui Fenechiu ca ministru
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta a avut o reacţie "necinstită" când a spus că decretul de numire în funcţia de ministru pentru Relu Fenechiu a fost semnat de şeful statului, precizând că el, ca preşedinte, poate respinge un ministru doar la remaniere.
Urmărește
437 afișări
Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Băsescu a spus, la Cotroceni, că vrea să vorbească despre "scrisoarea pierdută de «adrisanţi»".
Conform şefului statului, liderii majorităţii parlamentare, adică premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, au încercat să utilizeze scrisoarea pentru dezinformarea populaţiei şi pentru a încerca să ascundă un eventual eşec legat de intrarea în Schengen.
"Nu sunt la stadiul la care să fiu total pesimist, dar dacă ar fi ţinut cont de opinia mea, am fi avut o şansă în plus", a spus Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
El a menţionat că este "într-o situaţie dificilă faţă de ceilalţi membri ai Consiliului European".
Şeful statului a spus că a cerut, în scrisoare, desemnarea pentru numirea procurorului general şi a procurorului şef al DNA şi menţionam că aceştia ar trebui să fie recunoscuţi din punct de vedere al competenţei profesionale, al integrităţii şi al rezultatelor înregistrate împotriva corupţiei.
"Nu ceream nici nume, nici prieteni, nici nimic altceva", a spus Băsescu.
Preşedintele a spus că în scrisoare a cerut şi îndepărtarea din Guvern a oricărui ministru care se afă într-un proces penal aflat pe rol.
"Am văzut ieri o reacţie necinstită, poate specifică modului de a face pol a domnului prim-ministru, că decretul l-a semnat preşedintele, uitând să spună că nominalizarea a făcut-o dânsul, că Relu Fenechiu a primit un vot în Parlament şi eu nu am posibilitatea legală să resping un ministru", a spus Băsescu, precizând că el poate să respingă un ministru doar în cazul remanierii, pe relaţia preşedinte-premier.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe