- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.06.2011, 12:15)
- Gabriel Pecheanu , Gabriel Pecheanu ,
Băsescu, preşedintelui Greciei: Cu uşurinţă aţi fi putut spune "Am probleme acasă, să amânăm vizita"
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, marţi, omologului său elen, Karolos Papoulias, la începutul convorbirilor tete-a-tete, că apreciază vizita acestuia în România, deşi ar fi putut să o amâne cu uşurinţă, invocând problemele interne ale Greciei legate de criza economică.
Urmărește
1797 afișări
Băsescu, preşedintelui Greciei: Cu uşurinţă aţi fi putut spune "Am probleme acasă, să amânăm vizita" (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Domnule preşedinte, vă spun încă o dată bun venit la Bucureşti. Vizita dumneavoastră ne onorează, vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei mele de a ne vizita. Apreciez vizita dumneavoastră cu atât mai mult cu cât, cu uşurinţă, aţi fi putut spune: «Am probleme acasă, s-o amânăm!». Vă mulţumesc mult că aţi dat curs invitaţiei", i-a spus preşedintele Traian Băsescu omologului său elen, Karolos Papoulias.
Karolos Papoulias a ţinut, la rândul său, să mulţumească "pentru primirea atât de călduroasă".
"Această vizită, aşa cum aţi spus-o şi dumneavoastră anterior, este o continuare a vizitei atât de reuşite pe care aţi efectuat-o în Grecia. Poate că aş fi putut să spun că am probleme în ţară, să amân această vizită sau chiar şi să o zădărnicesc, să spun că am de întâmpinat anumite probleme, dar dorinţa mea era de a vă întâlni şi a discuta împreună marile probleme pe care Grecia le are la ora actuală, am dorit să dau curs invitaţiei dumneavoastră şi să ne întâlnim la Bucureşti", a replicat preşedintele elen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Şeful statului român a ţinut să puncteze că nu numai Grecia se confruntă cu criza economică.
"Nu numai Grecia, şi România are probleme şi toată regiunea noastră are probleme şi este foarte important să le discutăm", a spus Băsescu.
Karolos Papoulias a mai spus că relaţiile dintre Grecia şi România sunt "atât de bune, atât de amicale".
Preşedintele Greciei, Karolos Papoulias, se află într-o vizită oficială de două zile în ţara noastră.
Potrivit programului, la ora 12.30 cei doi preşedinţi vor susţine declaraţii de presă.
Şeful statului elen va participa, în cursul serii de marţi, la un dineu oficial oferit de preşedintele Traian Băsescu în onoarea sa.
Preşedintele elen va mai avea, marţi, întrevederi cu premierul Emil Boc şi cu patriarhul BOR, PF Daniel, iar miercuri va depune o coroană de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, va participa la un forum economic, va avea convorbiri cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi va participa la ceremonia de dezvelire a statuii Eleftherios Venizelos, situată la intersecţia bulevardul Pache Protopopescu cu strada Traian.
Marţi şi miercuri, în Grecia este grevă generală, declanşată la apelul centralelor sindicale ale ţării, faţă de proiectul controversat de austeritate pe termen mediu 2012-2015, care se dezbate în Parlament.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că niciun cent din fondurile structurale destinate României sau altor state nu va fi dirijat către Grecia. "Am înţeles că a apărut un zvon că s-ar lua din fondurile structurale ale României pentru Grecia. Nu. Niciun cent din fondurile structurale destinate României sau altor state nu va fi dirijat către Grecia", a spus preşedintele, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles, după Consiliul European de vară.
El a adăugat că, pentru România, clarificarea sprijinului UE pentru Grecia a fost o miză foarte mare. "A fost probabil cea mai mare miză a acestui Consiliu din punctul nostru de vedere, pentru că în România funcţionează şapte bănci elene care deţin circa 27% din piaţa bancară românească", a spus Băsescu.
El a adăugat că, din acest motiv, România a susţinut fără rezerve orice sprijin pentru Grecia. "Acum privim cu multă speranţă - după ce ştim decizia Consiliului European de continuare a sprijinului financiar pentru Grecia - privim cu multă speranţă către decizia Parlamentului elen de a aproba programul de restructurare, de austeritate, de oricum vor să-i spună grecii. Dar noi suntem un susţinător extrem de consecvent al Greciei din acest punct de vedere", a mai spus preşedintele.
Relaţiile diplomatice între România şi Grecia au fost stabilite la 20 februarie 1880, la nivel de legaţie, fiind ridicate la rang de ambasadă la 1 ianuarie 1939. Întrerupte în contextul celui de-al doilea război mondial, relaţiile diplomatice au fost restabilite la 25 august 1956, la nivel de ambasadă.
Guvernul elen a ridicat, începând din 1 ianuarie 2009, restricţiile pe piaţa muncii din Grecia pentru forţa de muncă din România.
Potrivit datelor disponibile pe site-ul MAE, la 30 aprilie 2010, schimburile bilaterale româno-elene erau în valoare de 328,77 milioane euro, în scădere cu 6,49% faţă de luna aprilie 2009. În România erau înregistrate, la 31 mai, 4846 societăţi comerciale cu capital elen, având un capital social total de 1,77 miliarde euro, ceea ce le plasează pe locul al cincilea, cu o pondere de 5,49% în totalul investiţiilor străine în România.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
O badantă tinerică s-a angajat în casa unui pensionar de 90 de ani. Ce îi făcea bătrânul, când femeia dădea cu aspiratorul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe