Băsescu: PSD şi-a ales cel mai democratic conducerea, faţă de PNL şi de intenţiile PDL
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1Tv, că având în vedere intenţiile PDL privind alegerile interne, precum şi modul în care PNL şi-a ales conducerea, pe liste, la Congres, cel mai democratic partid s-a dovedit PSD, care şi-a ales liderii în mod direct.
Băsescu: PSD şi-a ales cel mai democratic conducerea, faţă de PNL şi de intenţiile PDL (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
El a făcut această declaraţie în contextul în care a apreciat că modul de alegere a conducerii în PDL, în care există patru vicepreşedinţi pe listă, în echipă cu candidatul la funcţia de preşedinte al formaţiunii, reprezintă "o bolşevizare a partidului", "un pas teribil înapoi".
Băsescu a ţinut să menţioneze că nici nu ar trebui gândită, în PDL, schimbarea preşedintelui partidului în condiţiile în care preşedintele în funcţie este şi premier. "Acest lucru ar putea afecta chiar guvernarea", a apreciat Băsescu.
El a menţionat că critică PDL pentru că democrat-liberalii îi sunt "încă" prieteni".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Băsescu a mai spus că, pe lângă intenţiile privind modul de alegere a conducerii, PDL mai are o vulnerabilitate: modul în care face schimbări în administraţie.
El a vorbit despre faptul că se fac schimbări în administraţie în contextul în care criteriul nu este profesionalismul, ci apartenţa la clientela politică.
Băsescu a spus că PSD s-a comportat astfel până în 2004. "Şi au pierdut alegerile", a adăugat Băsescu.
El a criticat calitatea unor numiri. "Nu neapărat că schimbă oameni (este criticabil, n..r), ci calitatea unora dintre cei pe care îi pun pe la deconcentrate. Vor avea o problemă. Mai bine laşi unii numiţi de alţii, e bine să-i laşi pe cei competenţi, decât să vii cu incompetentul tău", a menţionat şeful statului.
Băsescu a mai apreciat că, dintre cele trei mari partide, cel mai democratic a fost PSD, pentru că şi-a ales oameni direct, pe funcţii.
"Între ce a făcut PNL în a-şi alege grupul preşedintelui şi ce se pregăteşte PDL să facă, cel mai democratic a fost PSD, şi-a ales oamenii direct", a spus Băsescu.
Pe de altă parte, el a menţionat că are încredere în Emil Boc, ca premier. Preşedintele a spus că şeful Guvernului este conştient de necesitatea modernizării statului. "Nu trebuie să îi spun eu", a adăugat şeful statului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO