Băsescu: Referendumul pentru legalizarea prostituţiei şi drogurilor, lipsă de inteligenţă politică
Întrebat cum comentează decizia unor preşedinţi de consilii judeţene de a organiza referendumuri pentru legalizarea prostituţiei şi a dezincriminării consumului de droguri uşoare, preşedintele Traian Băsescu a spus: „Cred că aceşti preşedinţi de consilii judeţene vor fi în mare dificultate dacă populaţia va spune «da» şi mă întreb ce vor face în această situaţie dacă populaţia va spune «Da» prostituţiei sau «Da» consumului de droguri”, declarat, sâmbătă, la Craiova, Traian Băsescu.
Potrivit sursei citate, preşedinţii consiliilor judeţene riscă să primească un răspuns favorabil legalizării prostituţiei şi consumului de droguri uşoare, ambele incriminate de Codul Penal.
„Deocamdată, conform Codului Penal, ambele activităţi sunt ilegale. Deci dânşii organizează nişte referendumuri în care îşi asumă riscul să primească un răspuns «Da» care contravine Codului Penal. Nu îmi dau seama care este logica unei astfel de abordări, doar a excesului şi a lipsei de inteligenţă politică. Poate fi şi o astfel de logică: a lipsei de inteligenţă”, a mai spus preşedintele Traian Băsescu.
Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice a propus, în raportul lansat în 22 septembrie, printre altele, dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea sexului comercial, susţinând că astfel pot fi reduse, în anumite condiţii, unele riscuri privind sănătatea publică.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat, marţi, că doreşte organizarea unui referendum, concomitent cu cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, pe tema legalizării prostituţiei şi a consumului de droguri.
Căncescu a precizat că va propune spre aprobare acest proiect de hotărâre pentru plenul consiliului de săptămâna viitoare. El a mai spus că a luat legătura şi cu preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, Liviu Dragnea, cu care a discutat pe această temă în eventualitatea în care referendumul ar putea fi organizat simultan în mai multe judeţe din ţară.