- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (16.11.2011, 16:05)
- Gabriel Pecheanu ,
Băsescu, referitor la Schengen: Degeaba ai diplomaţie dacă Guvernul olandez stă într-un vot
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că speră ca diplomaţia românească să găsească o formulă de înţelegere cu Olanda în perioada imediat următoare, pentru a nu se ridica problema aderării României la Schengen la Consiliul European, care este programat pentru 9 decembrie.
Urmărește
367 afișări
Băsescu, referitor la Schengen: Degeaba ai diplomaţie dacă Guvernul olandez stă într-un vot (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"În mod normal, preşedintele van Rompuy a spus că, în lipsa unei clarificări din partea Finlandei şi Olandei până la următorul Consiliu, care va avea loc în 12 decembrie, va pune problema pe agenda Consiliului European. Eu sper să nu ajungem cu problema Schengen în Consiliul European. Asta înseamnă că aş spera o găsire a unei formule şi cu Olanda înainte de a ridica problema în Consiliul European", a declarat Traian Băsescu la RRA.
El a precizat că Finlanda şi-a însuşit propunerea franco-germană privind accesul României şi Bulgariei în două trepte.
"Era prevăzut octombrie, dar ne-am blocat. O să fie martie pe aerian şi naval şi iunie-iulie - pe terestru", a precizat şeful statului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Întrebat despre cum poate fi convinsă Olanda să nu se mai opună aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, Băsescu a afirmat că România are diplomaţie, dar a reamintit că Olanda ar trebui să nu mai aibă un partid de extremă dreaptă ca parte a Guvernului.
"Degeaba ai diplomaţie dacă Guvernul olandez stă într-un vot. Are o majoritate de un singur vot în Parlament, pe care o realizează cu voturile formaţiunii antieuropene a lui Wilders şi plătim şi costurile existenţei a astfel de partide în guvernări. Asta este problema, pentru că eu nu cred că este în spiritul olandezilor nedreptatea, incorectitudinea", a continuat preşedintele Băsescu.
El a admis că este posibil ca blocajul să existe în continuare.
"Nu avem ce-i face. Nu putem interveni şi nici nu putem vota în Parlamentul olandez. Asta e realitatea noastră acum", a conchis şeful statului.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Şeful Departamentului Schengen din MAI: România are 90% şanse să adere la Schengen în trepte, în 2012
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe