Băsescu: Reorganizarea administrativă să ţină cont cât mai mult de regiunile de dezvoltare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că pentru reorganizarea administrativă a României nu este necesară modificarea Constituţiei şi că aceasta schimbare trebuie făcută pe modelul actualelor regiuni de devoltare.

Urmărește
6 afișări

"Nu trebuie nicio modificare constituţională. Constituţia permite reorganizarea administrativă a ţării.A fost unul din subiectele importante pe care le-am discutat cu premierul. Sper ca în perioada imediat următoare să fie o discuţie în coaliţie si să se iniţieze un proiect de reorganizare administrativă a ţării", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că rezonabil şi credibil ar fi "să nu inventăm ceva pentru care am plătit mulţi bani", respectiv trasarea regiunilor de dezvoltare, afirmând că analiza s-a făcut odată pentru România.

"Opţiunea mea şi cea care ne împacă pe toţi, ne linişteşte pe toţi, ar fi să ţinem cont cât mai mult posibil de actualele zone de dezvoltare ale României, care sunt convenite cu UE. Opt, cu tot cu Bucureşti-Ilfov. Bucureşti - Ilfov ar deveni Bucureşti-metropolitan şi celelalte regiuni, care deja au un mod de funcţionare, iar ele sunt extrem de bine echilibrate, din punct de vedere suprafaţă şi populaţie. În acelaşi timp, reprezintă un optim pentru proiectele regionale. În momentul de faţă este aproape un dezastru cu proiectele regionale să pui şapte-opt preşedinţi de consilii judeţene să vizeze un singur proiect. Aşa se creează o singură administraţie pe o regiune de dezvoltare", a adăugat şeful statului.

La remarca moderatorului potrivit căreia nu toţi membrii coaliţiei de guvernare sunt de acord cu reorganizarea administrativă pe modelul regiunilor de dezvoltare, Băsescu a spus că "subiectul nu a fost discutat".

"Coaliţia e singura care poate lua decizii", a conchis Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici