Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că există, în tradiţia României, revizuirea destul de frecventă a Constituţiei, care trebuie privită ca pe un efort continuu de adaptare.
„Propunerile pe care le fac pleacă, în primul rând, de la rezultatul referendumului, în al doilea rând, de la experienţa a aproape două mandate şi dorinţa de a corecta ceea ce este neclar în Constituţie, iar al treilea argument este acela că avem o Constituţie care viza o fază premergătoare intrării României în NATO şi în Uniunea Europeană. Şi atunci am considerat că, dincolo de referendum, dincolo de experienţa deficienţelor instituţionale creată de forma actuala a Constituţiei şi de modificarea statutului nostru, este expres necesară o adaptare şi din punct de vedere al apartenenţei noastre la Uniunea Europeană şi la NATO”, a precizat Traian Băsescu.
El a mai spus că există o tradiţie a deselor modificări ale Constituţiei.
„Prima Constituţie – 1866, următoarea – 1878, deci la 12 ani, următoarea modificare, ca urmare a dobândirii independenţei. Următoarea în 1884 – proclamarea ca Regat. În 1916 s-a început o revizuire care a fost finalizată în 1917, când s-a acordat votul universal. În 1923, altă Constituţie. În 1938, altă Constituţie. ’40-’44 – Constituţie suspendată în timpul războiului. ’48, 1948, o nouă Constituţie. 1952, o nouă Constituţie. 1965, o nouă Constituţie. 1974, modificarea Constituţiei. 1986, modificarea Constituţiei. ’90-’91, fără Constituţie , 1991, Constituţie, 2003, revizuirea Constituţiei. Deci, există, în tradiţia noastră, revizuirea destul de frecventă a Constituţiei şi probabil trebuie să privim acest lucru ca un efort continuu de adaptare la vremurile pe care le trăiam. Şi acum trebuie să fim tot într-un efort de adaptare”, a mai spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis Consiliului Legislativ, miercuri, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, în vederea avizării acestuia.