- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.01.2014, 19:02)
- Cristian Fierbinţeanu
Băsescu: România a revenit din punct de vedere al credibilităţii la nivelul anului 2000
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că România a revenit, din punct de vedere al credibilităţii pentru partenerii externi, la nivelul anului 2000, din cauza acţiunilor împotriva justiţiei.

Traian Basescu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
"Vreau să ştiţi că România a revenit, din punct de vedere al credibilităţii, datorită acţiunilor împotriva justiţiei, a revenit la perioada anului 2000. Aici suntem, când punem sub semnul întrebării dacă respectăm criteriile de la Copenhaga. Ce aţi văzut astăzi în Parlamentul European, este confirmarea că am dreptate, iar PE cu certitudine va adopta hotărâri obligatorii, de sancţionare a statelor membre care nu repsectă statul de drept, implicit criteriile de la Copenhaga", a spus Băsescu.
El a menţionat că România a primit în scurt timp şi din partea SUA, prin vizita lui Neuland, şi din partea PE, mesajul extrem de sever că pentru nerespectarea statului de drept se vor lua măsuri, de la diminuarea sumelor până la suspendarea dreptului de vot.
El a menţionat că îi informează pe români că politicienii nu mai pot să mintă şi că România se află într-un moment dificil.
ULTIMELE ȘTIRI
-
GALERIE FOTO Protest în Piaţa Victoriei. Susţinătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului doi. Au fost fluturate steagurile Rusiei şi SUA
-
Ciolacu are o întrevedere cu Ursula von der Leyen, pentru consultări privind renegocierea PNRR
-
Anunţ de la Vatican: Papa Francisc ar putea abdica din cauza problemelor de sănătate
"Fac apel la politicieni, în special la Victor Viorel Ponta şi Crin Antonescu, să înţeleagă că au adus ţara într-un moment dificil", a spus Băsescu, menţionând că declaraţiile acestora privind "justiţia Băsistă" nu sunt crezute şi fac rău României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe