Băsescu: România are ca obiectiv continuarea colaborării cu FMI şi BM şi după ieşirea din criză
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la reuniunea AmCham, că România are ca obiectiv să continue colaborarea cu FMI şi Banca Mondială şi după ieşirea din criză a economiei, rămânând însă într-un cadru de asistenţă.
Băsescu: România are ca obiectiv continuarea colaborării cu FMI şi BM şi după ieşirea din criză (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Şeful statului a spus că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu conducerea FMI şi a Băncii Mondiale a rezultat că un obiectiv al României este continuarea colaborării cu aceste două instituţii şi după încheierea crizei.
"Atât în discuţiile pe care le-am avut în ianuarie cu FMI, săptămâna trecută cu noul director al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia, obiectivul nostru este să continuăm colaborarea cu aceste instituţii, chiar şi după ce economia românească va ieşi din criză. Sigur, nu neapărat având nevoie de finanţare de la FMI", a spus preşedintele.
Traian Băsescu a mai spus că nu estimează că va fi nevoie de un nou acord standby.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
"Dar vom rămâne într-un acord de asistenţă atât cu FMI cât şi cu Banca Mondială. Obiectivele acestei colaborări cu instituţii ca FMI sau Banca Mondială vor fi cele care decurg din calitatea noastră de membru UE. Deci, programele pe care le vom dezvolta cu Fondul şi Banca Mondială vizează în primul rând asistenţa tehnică şi vor avea ca obiective obiectivele ce vor rezulta din noua Strategie UE 2020, obiective pe care le avem pentru programul de convergenţă şi utilizarea cu prioritate a fondurilor UE", a spus şeful statului.
El a ţinut să sublinieze în întâlnirea cu oamenii de afaceri din AmCham că, "obiectivele României se vor confunda cu obiectivele Strategiei UE 2020".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO