Băsescu: Românii vor trăi ca în 2007 în jurul anilor 2014-2015

Preşedintele Traian Băsescu apreciază, într-un interviu publicat luni de "România Liberă", că românii vor trăi la fel ca în perioada 2007-2008 în jurul anilor 2014-2015.

Urmărește
4 afișări

Preşedintele Băsescu menţionează că "nu există om politic care să-ţi poată da o pensie mai mare sau un salariu mai bun şi să nu o facă, dacă e posibil".

El explică faptul că nu pot fi cheltuiţi bani cu populaţia mai mult decât produce România.

"Trebuie să ajungem la o creştere economică durabilă. Totuşi, în 2010 exporturile au fost mai mari decât în 2008 şi totuşi veniturile şi bugetul de stat sunt mai mici decât în 2008, fiindcă nu se mai consumă pe credite date cu buletinul, salariile au fost ajustate, taxele din afaceri imobiliare au scăzut dramatic", adaugă el.

Întrebat când vor trăi românii ca în 2007-2008, Traian Băsescu răspunde: "În jur de 2014-2015. Totuşi au început deja să apară câteva semne pozitive: împotriva tuturor estimărilor. România nu va mai avea o creştere negativă în trimestrul IV al anului trecut şi vor ieşi calculele săptămânile următoare. S-ar putea ca din primul semestru al acestui an să începem creşterile pozitive".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici