Preşedinţia a anunţat, într-un comunicat, că preşedintele participă, vineri şi sâmbătă, la manifestările organizate în Kuweit cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la dobândirea independenţei acestui stat şi a 20 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia irakiană.
Potrivit Preşedinţiei, invitaţia adresată şefului statului român reprezintă o recunoaştere a contribuţiei pe care România a avut-o la eliberarea Statului Kuweit de sub ocupaţia irakiană, dar şi a nivelului ridicat al relaţiei bilaterale.
Şeful statului a fost întrebat, joi, la finalul conferinţei de presă pe teme europene, dacă va participa, duminică, la Congresul UDMR. „Păi ce să caut duminică acolo, că ei au sâmbătă Congresul? Sunt în Kuweit sâmbătă. Mă întorc duminică. Sunt în Kuweit, nu sunt în ţară”, a răspuns preşedintele.