- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu:Să nu fie entuziasm major în Olt; construcţia la Deveselu începe în a doua jumătate din 2012
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că a apreciat deschiderea administraţiilor din Olt în problema scutului, dar a adăugat că nu ar vrea ca în acea regiune să existe un entuziasm major, deoarece abia în a doua jumătate a lui 2012 se va începe construcţia efectivă în zonă.
"Am apreciat foarte mult deschiderea administraţiilor locale din judeţul Olt, pe care le-am informat înainte să vină doamna Tauscher. Şi, în acelaşi timp, nu aş vrea să fie un entuziasm major acolo. Rachetele nu încep să se amplaseze mâine şi nu vin militarii americani mâine. Un an de acum înainte se lucrează la proiectul de construcţie. Abia probabil în 2012, în partea a doua, se va începe construcţia efectivă şi atunci o să vină militarii, o să-şi construiască şi blocuri", a spus el.
Pe de altă parte, şeful statului s-a referit şi la problema costurilor pe care le va presupune amplasarea elementelor scutului, explicând că atât cheltuielile de amplasare cât şi costurile anuale vor reveni părţii americane.
"Cheltuielile de amplasare - deci toată infrastructura sistemului - sunt în contul Statelor Unite, inclusiv în conformitate cu acordul, aşa cum îl avem, costurile anuale de întreţinere. Că am văzut lansată şi ipoteza «Da, dar ne va costa în fiecare an 20 de milioane întreţinerea». Nu. Inclusiv costurile anuale sunt în contul partenerului american. La rându-ne, va trebui să dezvoltăm infrastructurile care duc către această bază deşi, repet, nu avem în acord aşa ceva. Dar este păcat să nu se aloce resurse pentru infrastructură care să permită o circulaţie rapidă. De altfel, nu e deloc dificil", a spus şeful statului.
Totodată, preşedintele Traian Băsescu a apreciat că trebuie alocate resurse şi pentru că România va intra în proiectul prin care la Mihail Kogălniceanu şi Constanţa vor fi infrastructuri strategice prin care SUA vor muta trupe şi tehnică în şi din Irak sau Afganistan.
"Trebuie alocate (resurse, n.red.) mai ales că intrăm în programul celălalt, prin care Kogălniceanu şi Constanţa sunt infrastructuri strategice prin care SUA îşi mişcă militarii şi tehnica de luptă către Irak şi dinspre Irak, către Afganistan şi dinspre Afganistan. Păi asta este o afacere de circa zece ani", a explicat şeful statului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
O nouă industrie prinde contur: Cum ar putea ajunge România un hub regional pentru esports
-
Criză politică în Austria. Karl Nehammer îşi dă demisia în urma eşecului formării unei coaliţii
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Muniţie proaspătă pentru strategiile expansioniste ale Guvernului Netanyahu în Orientul Mijlociu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO