Băsescu: Schimbarea şefiei MAp creează confuzie înaintea summitului

Preşedintele Traian Băsescu consideră că declaraţiile privind declanşarea de alegeri anticipate şi schimbarea ministrului Apărării creează confuzie pe plan intern şi extern şi aduc prejudicii credibilităţii României în contextul pregătirilor pentru summit-ul NATO din aprilie, de la Bucureşti.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Băsescu: Schimbarea şefiei MAp creează confuzie înaintea summitului

Băsescu: Schimbarea şefiei MAp creează confuzie înaintea summitului

Conform purtătorului de cuvânt Valeriu Turcan, şeful statului consideră că organizarea summit-ului NATO reclamă maximă responsabilitate din partea tuturor instituţiilor statului şi, în mod egal, din partea tuturor forţelor politice.

De asemenea, Turcan spune că preşedintele Traian Băsescu este gata să colaboreze cu primul-ministru în vederea găsirii unei soluţii pentru Ministerul Justiţiei, în condiţiile respectării Constituţiei şi a deciziilor Curţii Constituţionale.

Turcan mai precizează, într-o declaraţie dată publicităţii marţi, că primul-ministru nu a iniţiat nicio procedură de consultare cu preşedintele pe tema numirii unui ministru al Justiţiei, aşa cum prevede Decizia Curţii Constituţionale a României nr.356/2007.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu a înaintat nicio propunere pentru postul vacant de la Ministerul Justiţiei, mai precizează Turcan.

Preşedintele Traian Băsescu l-a informat telefonic pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că nu va accepta revocarea din funcţie a ministrului Apărării Teodor Meleşcanu, nominalizat pentru portofoliul Justiţiei, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Conducerea PNL a aprobat, luni, prin vot, nominalizarea lui Teodor Meleşcanu pentru funcţia de ministru al Justiţiei şi a senatorului Radu Stroe pentru postul de ministru al Apărării.

PSD a cerut, luni, demisia de onoare a Guvernului Tăriceanu pentru ca România să iasă din blocajul politic, instituţional, constituţional, economic şi social, demisie care să ducă la alegeri parlamentare anticipate, eventual organizate odată cu cele locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici