Băsescu: Se poate asumare pe Legea minorităţilor, dacă se face odată cu reorganizarea

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 23 iunie, la ora 00.16)

Urmărește
4 afișări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, legat de Statutul Minorităţilor, că se poate face şi asumare dacă va fi concomitentă că reorganizarea administrativă.

Răspunzând unei întrebări, el a spus că nu ştie dacă Legea Minorităţilor Naţionale va fi adoptată.

Potrivit şefului statului, se poate face şi asumare dacă este concomitentă cu reorganizarea administrativă.

"Nu ştiu dacă va fi adoptată, e o problemă a partidelor. O părere strictă – dacă e să treacă prin Parlament, acum am înţeles că e pe la Comisie, nu va fi adoptată. Dar eu cam ştiu conţinutul. E o colecţie de drepturi obţinute din toate legile de până acum, adică nu e nimic nou", a spus Băsescu.

Întrebat dacă e oportună o asumare a răspunderii Guvernului în acest sens, şeful statului a spus "că se poate face". "Eeeiiii, se poate face dacă se face odată cu reorganizarea administrativă. Va fi un parteneriat", a afirmat Băsescu.

El a menţionat că asumarea se poate face în vară sau la începtului toamnei.

"Sună ca un parteneriat. Reorganizarea e un obiectiv major. Statutul e un obiectiv pentru minorităţi. Sunt pachete în care partidele se înţeleg. Nu poţi să faci numai cadouri. Se poate întâmpla în această vară sau la începutul toamnei", a spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici