- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Sforarii din PSD şi mogulii nu-şi lasă marioneta, pe Geoană, la dezbateri
Traian Băsescu a criticat, duminică, faptul că Mircea Geoană nu s-a prezentat la dezbaterea la care l-a invitat, afirmând că "sforarii" din PSD şi "mogulii" nu îşi lasă "marioneta" să vină la confruntări pentru ca aceasta să nu dea informaţii despre preţul plătit pentru susţinerea în campanie.
Băsescu: Sforarii din PSD şi mogulii nu-şi lasă marioneta, pe Geoană, la dezbateri (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
El a susţinut o declaraţie de presă în care a spus că, deşi înaintea primului tur, Geoană a solicitat trei confruntări, liderul PSD a participat doar la una, unde cea mai importantă declaraţie a preşedintelui PSD, potrivit lui Traian Băsescu, a fost că cel mai bun lucru a fost că nu şi-a dat soacra afară din casă.
"M-am întors în timp util pentru a mă putea întâlni cu Mircea Geoană. Este clar să sforarii din PSD şi rechinii Vântu, Patriciu, Voiculescu nu-şi lasă marioneta să se arate în faţa electoratului, pentru că, în adânca lui inteligenţă, riscă să spună fraze care să devoaleze costul pe care Mircea Geoană ar trebui să-l plătească dacă va deveni preşedintele României pentru susţinerea viguroasă, violentă chiar pe care o primeşte de la Voiculescu, Vântu şi Patriciu", a declarat Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
El a menţionat că mogulii îl ascund pe Geoană în spatele unei campanii murdare care, îi poate înşela pe români, deturându-le atenţia de la ceea ce doi candidaţi - Geoană şi Băsescu - ar trebui să facă pentru electorat în turul doi. "Dacă Geoană câştigă alegerile, ei Vântu, Voiculescu, Patriciu, vor fi marii beneficiari ai victoriei sale, iar românii vor fi cei păgubiţi, ca la FNI. Şi la FNI au fost beneficiari şi păgubiţi. Beneficiarii în cazul victoriei lui Mircea Geoană vor fi rechinii care îl susţin, iar păgubiţii vor fi românii", a apreciat Băsescu.
De asemenea, Băsescu a mai spus că Vântu, Voiculescu şi Patriciu cred că "dacă îşi ţin manechinul ascuns, populaţia nu va afla ce i se pregăteşte". El a susţinut că a citat din Crin Antonescu, "propagandistul actual al lui Mircea Geoană", atunci când a folosit termenul "manechin" şi că această formulă nu este o jignire.
"Din declaraţiile strategului economic al lui Mircea Geoană, ale domnului Patriciu, înţelegem că vor trebui daţi afară patru din cinci bugetari. Din declaraţiile lui Mircea Geoană înţelegem că trebuie să dispară cota unică, nu mai vorbim de jaful avuţiei naţionale în care Vântu, Patriciu, Voiculescu sunt deja experţi. De asemeni, Mircea Geoană îndeamnă pentru justiţie un soi de justiţie cu două categorii de responsabili în faţa legii: pe de o parte Adrian Năstase, Voiculescu, Vântu, Patriciu, pentru care dosarele penale nu vor mai merge înainte, iar pe de altă parte românii obişnuiţi, mult mai puţin bogaţi decât cei enumeraţi, şi care vor fi prompt şi sever sancţionaţi de Justiţia română", a susţinut Traian Băsescu.
Totodată, el i-a adresat public contracandidatului său o serie de întrebări despre care a spus că i le-ar fi adresat dacă Mircea Geoană ar fi venit la întâlnirea de la Palatul Parlamentului.
"Ce se va întâmpla cu datoria de 600 de milioane de euro pe care Patriciu o are către bugetul de stat dacă domnul Mircea Geoană va câştiga alegerile? E o întrebare pe care mi-o pun şi eu, dacă m-aţi întreba pe mine v-aşi spune sigur că se va plăti. Nu ştiu cum va răspunde domul Geoană sau ce obligaţii are domnul Geoană. Dacă domnul Mircea Geoană câştigă alegerile care va fi primul dosar care se va bloca - al lui Adrian Năstase, al lui Voiculescu, al lui Patriciu sau al lui Vântu? Aş vrea să ştiu care va fi primul şi cred că şi românii vor să ştie asta. Mircea Geoană vorbeşte de linişte şi având în vedere că a răspuns prompt chemărilor la reşedinţa din Deltă a lui Sorin Ovidiu Vântu, aş vrea să răspundă public domnul Mircea Geoană dacă această linişte va fi după sloganul de la FNI- «Români, dormiţi liniştiţi, Mircea Geoană veghează», iar dezastrul ar putea fi la fel ca cel de la FNI pentru cei pentru care veghează Mircea Geoană după sloganul lui Sorin Ovidiu Vântu", a adăugat Traian Băsescu.
De asemenea, Traian Băsescu a întrebat, în contextul succesului diplomatic obţinut prin desemnarea lui Dacian Cioloş în funcţia de comisar european pentru agricultură, cum e cu izolarea internaţională a României. "O întrebare foarte interesantă: cât valorează România pentru Mircea Geoană? Mai acum câteva săptămâni, compara România cu Marea Britanie, spunând că Marea Britanie este ţară, nu ca a noastră... de doi bani. Cât mai valorează România pentru Mircea Geoană astăzi, când ar vrea să devină preşedintele acestei ţări?", a mai întrebat Băsescu.
El a precizat că acestea sunt doar câteva pe care le-a pregătit pentru întâlnirea cu Mircea Geoană dacă acesta "nu fugea ca un laş de întâlnirea din această seară".
"Eu pentru asta m-am întors înainte de ora opt, să avem în această seară o întâlnire. A fugit de ea, aşa că i le pun public. Una din componentele alegerilor corecte o reprezintă dezbaterile. Mai ales pentru funcţia de preşedinte al României, este esenţial ca în turul II să se organizeze cât mai multe dezbateri între cei doi candidaţi, în aşa fel încât românii să poată înţelege bine ce oferă în mod real cei doi candidaţi. Unde şi cine utilizează demagogia în locul soluţiilor realiste, cine este cel care îi minte şi cine este cel care spune adevărul în soluţiile pe care le întrevede pentru evoluţia viitoare a României", a conchis Traian Băsescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO