- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.07.2014, 20:56)
- Valentina Postelnicu
Băsescu: Şi Federaţia Rusă are de câştigat din asocierea Ucrainei, Moldovei şi Georgiei la UE
Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, că "şi Federaţia Rusă are de câştigat ca urmare a intrării în vigoare a acordurilor de asociere a Ucrainei, R.Moldova şi Georgiei la UE", pentru că acest lucru înseamnă condiţii de competitivitate pe piaţa celor trei ţări şi calitate la standarde europene.
Urmărește
453 afișări
Traian Basescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
"Pe o presă care este sufocată de subiecte Mircea Băsescu, Bercea Mondial, Voiculescu şi alte teme legate de justiţie, aş vrea să venim, astăzi, la câteva probleme reale - şi cele mai înainte expuse sunt reale, dar avem nişte probleme cu ţara - şi le-aş menţiona", a spus Traian Băsescu la începutul declaraţiei de presă susţinute la Palatul Cotroceni.
Traian Băsescu a anunţat că a trimis la Monitorul Oficial Acordurile de asociere la Uniunea Europeană a Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei.
"Se dovedeşte că nimeni nu poate opri evoluţia unei naţiuni, oricât de neconvenabil ar fi din punct de vedere politic", a spus Băsescu, dând exemplul evenimentelor din Ucraina care au repercursiuni grave şi acum asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
"Totuşi, vedem o armată ucraineană care apără voinţa poporului. Poporul ucrainean doreşte să se apropie de Uniunea Europeană, doreşte să iasă din chingile controlului politic exercitat, tradiţional, de Moscova asupra Ucrainei şi iată că reuşeşte, pe de o parte politic şi pe de altă parte apărându-şi voinţa cu arma în mână. Îmi doresc mult ca armata ucraineană să lichideze în scurt timp rezistenţa separatiştilor din Lugansk şi Doneţk, iar poporul ucrainean să îşi continue drumul, aşa cum îşi doreşte", a spus preşedintele.
Şeful statului a mai arătat că semnarea Acordului de către Republica Moldova reprezintă o mare satisfacţie pentru noi şi o reuşită remarcabilă pentru Republica Moldova.
"Din punct de vedere al României, noi am făcut tot ce am putut pentru a sprijini Republica Moldova, nu numai prin promulgare ci şi de-a lungul acestui proces dificil", a spus Traian Băsescu, arătând că "Republica Moldova, chiar în condiţii vitrege, cu o Transnistrie agresivă şi potrivnică, cu o Găgăuzie extrem de refractară la drumul spre Europa al Republicii Moldova, reuşeşte să semneze Acordul de asociere şi să înceapă un drum de apropiere de Uniunea Europeană".
Şeful statului a ţinut să tragă şi o concluzie, precizând că "miza Federaţiei Ruse pentru fostele ţări ale Uniunii Sovietice este o miză legată de controlul politic".
"Eu consider că şi Federaţia Rusă are de câştigat ca urmare a intrării în vigoare a acordurilor de asociere a Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană. Şi, are de câştigat, pentru că asocierea la Uniunea Europeană înseamnă condiţii de competitivitate pe piaţa celor trei ţări, înseamnă calitate la standarde europene a produselor din economia celor trei ţări, înseamnă calitate la standarde europene a serviciilor care sunt oferite pe teritoriul celor trei ţări semnatare ale acordului de asociere", a arătat Băsescu.
El a menţionat că "nu trebuie să exagerăm, spunând că Acordul de asociere înseamnă o imediată perspectivă de intrare a acestor ţări, şi ne referim în primul rând la Republica Moldova în Uniunea Europeană" şi a amintit faptul că România a semnat acordul de asociere în 1993 şi a intrat în UE în 2007, "un parcurs de 14 ani de reforme dificile, care au fost necesare".
"Aş spune că este un pas foarte important pentru cele trei ţări, în mod deosebit, în ceea ce ne priveşte, pentru Republica Moldova, dar nu înseamnă o garanţie de intrare în Uniunea Europeană, iar acordul nu prevede nicio astfel de garanţie. Au existat, însă, în declaraţiile preşedintelui Barroso şi ale preşedintelui Van Rompuy, afirmaţii că este o perspectivă europeană pentru Republica Moldova, ceea ce ne bucură. Este o declaraţie politică, deocamdată", a comentat şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, legile pentru ratificarea Acordurilor de asociere între UE şi Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, legi adoptate săptămâna trecută de cele două Camere ale Parlamentului.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe