Preşedintele şi premierul au participat, joi, la Lisabona, la semnarea Tratatului de reformă a UE, alături de liderii tuturor statelor membre ale Uniunii, după care, la fel ca şi ceilalţi reprezentanţi ai statelor UE prezenţi în Capitala Portugaliei, s-au deplasat spre Bruxelles.
Şeful statului român are programată în cursul serii participarea la o întâlnire cu şefii de stat şi guverne UE care aparţin PPE.
Premierul Tăriceanu va participa vineri dimineaţă la întâlnirea grupului ALDE, urmând ca în jurul orei 8.30 (9.30, ora României) să participe la conferinţa de presă a grupului ALDE.
Vineri, preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu vor participa la lucrările Consiliului European de iarnă, având programată o declaraţie de presă în jurul orei 17.00 (ora 18 la Bucureşti).