Băsescu: Sistemul de educaţie nu poate fi schimbat peste noapte

Publicat: 13 09. 2007, 13:49
Actualizat: 05 11. 2012, 16:11

Şeful statului participă, joi, la lucrările Comisiei prezidenţiale pentru Educaţie, care au loc la Cotroceni. Comisia condusă de fostul ministru al învăţământului Mircea Miclea a eloborat un raport în care a identificat problemele sistemului naţional de educaţie, urmând să transpună concluziile acestuia într-un proiect de lege de reformare a învăţămîntului.

La începutul lucrărilor, Băsescu a spus că cea mai mare greşeală care se poate face este elaborarea rapidă şi neunitară a unor legi care să "întoarcă pe dos", aşa cum s-a mai întâmplat, sistemul de învăţământ.

"Sistemul de învăţământ nu poate fi schimbat peste noapte. E mare, bine vascularizat în teritoriu", a spus Băsescu.

El consideră că o schimbare de substanţă a sistemului nu se poate face decât cu pregătire, cu o dezbatere publică.

Băsescu a menţionat că doreşte ca lucrările Comisiei să se desfăşoare depolitizat, urmând ca după ce sunt identificate soluţiile pentru reformarea sistemului, să se pună problema consensului politic naţional care să permită aplicarea lor, prin adoptarea legislaţiei necesare.