- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Susţin fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducere. Declaraţiile preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că susţine fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducerea acestora. "Astăzi aflu că preşedintele nu e de acord cu revenirea la salarii dacă afectează deficitul structural de la salarii şi pensii, e o mare minciună", a spus Băsescu, duminică, făcând referire la unele interpretări ale declaraţiilor sale de la întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM.
Preşedintele Băsescu susţine o declaraţie de presă (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
El a menţionat că mărirea de salarii nu produce niciun fel de deficit structural crescut la fondul de sănătate şi la fondul de pensii, dimpotrivă, mărirea salariilor reduce deficitul la fondul de pensii, ca urmare a aplicării CAS pe o sumă mai mare pentru fiecare salariat bugetar.
"Măsura creşterii/revenirii la salariul dinainte de reducerea din 2010 nu este de natură să afecteze niciunul din cele două fonduri în mod negativ. Dimpotrivă, le afectează pozitiv, pentru că din salarii se plătesc cote şi la fondul de sănătate, şi la fondul de pensii. Deci, creşterea salariilor diminuează deficitele structurale din cele două fonduri", a evidenţiat el, după care a adăugat că această măsură ar produce şi "o uşoară stimulare a consumului", într-o perioadă în care în zece state din zona Euro s-a declarat reintrarea în recesiune, ceea ce ar afecta şi creşterea economică din România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Şeful statului a precizat că susţine "fără rezerve" revenirea la salariile de dinainte de reducere, lucru pe care l-a comunicat Fondului şi fostului Guvern, dar şi în Parlament.
Băsescu a precizat că i-a adus şi noului Guvern la cunoştinţă "această obligaţie faţă de personalul bugetar".
"Deci susţin fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducere, lucru pe care l-am spus Fondului şi fostului Guvern şi la misiunea Fondului din ianuarie-februarie anul acesta, şi în Parlamentul României, şi noului Guvern, prim-ministrului desemnat i-am adus la cunoştintă această opţiune şi această obligaţie pe care o avem faţă de personalul bugetar", a afirmat Băsescu.
De asemenea, el a arătat că niciodată la ultimele trei misiuni de evaluare ale FMI nu a spus reprezentanţilor Fondului că nu trebuie să se revină în 2012 la salariile din 2010.
Totodată, şeful statului a reiterat faptul că în prezent s-au creat condiţiile structurale pentru revenirea salariilor bugetarilor la nivelul dinainte de reducerea din 2010.
"Vă mai dau un argument de ce s-au creat condiţiile revenirii la salarii: dintr-un motiv simplu - România îşi asumase responsabilitatea să coboare de la 9,6% cheltuieli cu personalul bugetar, 9,6% din Produsul Intern Brut, la 7% pentru anul 2015. Anul 2011, urmare a disponibilizării a peste 200.000 de salariaţi din sectorul public ne-a adus la 6,9% din Produsul Intern Brut cheltuieli cu angajaţii din sectorul public. Deci România şi-a îndeplinit toate criteriile care acum justifică revenirea la salarii, pentru că nimeni nu a avut interes ca sectorul bugetar să fie chinuit. Nu am avut altă soluţie, dar acum, când ştim toţi, şi dumneavoastră la televiziuni spuneţi foarte des, oamenii au credite, oamenii au fost cei care au suportat cea mai grea lovitură a măsurilor de austeritate - oamenii din sectorul bugetar. Deci, este corect şi moral, şi corect politic, dar şi economic ca prioritatea să fie restabilirea salariilor în sectorul bugetar", a concluzionat Băsescu.
Şeful statului declarase, la întâlnirea începutul întrevederii cu delegaţia FMI, că menţinerea la nivelul actual a deficitelor la fondurile de asigurări de sănătate şi pensii reprezintă elementul esenţial pentru perioada următoare, arătând că nu va trimite scrisoarea de intenţie Parlamentului dacă acest principiu nu va fi respectat.
"Sunteţi aproape de terminarea misiunii, după cum am înţeles. Şi aş vrea să ştiu cum e imaginea de ansamblu acum. Aşa cum am discutat cu ministrul de Finanţe, elementul cheie legat de plăţile pe care trebuie să le faceţi în perioada următoare trebuie să rămână la stadiul de a nu afecta deficitele structurale ale fondului de asigurări de sănătate şi ale fondului de pensii. Este elementul esenţial din punctul meu de vedere. Nu voi trimite scrisoarea Parlamentului dacă acest principiu nu va fi respectat", afirmase Băsescu, în limba engleză, la începutul discuţiei cu delegaţia FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.
Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:
- Credinţa mea este că până când la finanţarea sistemului de sănătate nu va avea acces şi sectorul privat noi nu vom avea un sistem de sănătate competent
- Despre absorbţia fondurilor europene: Încă nesatisfăcătoare, dar în progres
- Procesele de desemnare a managerilor privaţi: Nimeni nu vorbeşte de privatizarea integrală a companiilor de stat. Statul trebuie să fie majoritar. Ele trebuie să realizeze resursa de finanţare a retehnologizării acesto companii
- România şi-a îndeplinit toate criteriile care acum justifică revenirea la salarii. Nimeni nu a avut interes ca sectorul bugetar să fie chinuit. N-am avut altă soluţie
- Niciodată la ultimele trei misiuni n-am spus FMI că nu trebuie să revenim la salariile dinainte de reducere. Motivele: Uşoară stimulare a consumului, o diminuare a deficitului Fondului de sănătate şi o diminuare uşoare a deficitului Fondului de pensii
- În urma evoluţiilor este evident că deficitul este mai mic
- Rezerva pentru plata salariilor, daca economia nu a mers pozitiv, mai pozitiv decât ne-am fi aşteptat, este de a modifica deficitul
- Banii de salarii sunt în ceea ce am convenit cu FMI. La misiunea din ianuarie-februarie, ca de altfel şi la ultima misiune din 2011, înainte de a se scrie bugetul, am stabilit că în anul 2012 intenţia Guvernului este să reîntregească salariile
- Este o rezervă strategică a României, care nu poate fi utilizată decât în interesul tuturor românilor şi pentru nimic altceva
- În rezerva Ministerului Finanţelor Publice se află peste 5 miliarde de euro, bani împrumutaţi de pe piaţă cu un singur scop: să ne putem plăti la timp creditele scadente care vor urma în următoarele luni. De ce s-a făcut această rezervă? Pentru ca România să nu mai fie vulnerabilă la împrumuturi prompte
- În ultima perioadă se caută sacul cu bani: Guvernul care a plecat spune că l-a lăsat, guvernul care a venit spune că nu l-a găsit
- Dar măsura de revenire la salariile de dinainte de reducere nu afectează cele două fonduri
- Fondul de pensii are un deficit de circa 16 miliarde de RON. Creşterea salariilor duce la reducerea acestui deficit. Interpretarea dată de presă este total greşită. Eu am vrut să previn Fondul că este de neacceptat orice măsură populistă într-un an electoral
- Susţin fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducere
- Şi astăzi se continuă aceeaşi manipulare ca exact acum doi ani. Astăzi, ori din neînţelegere, ori din dorinţa de a continua să se manipuleze, aflu că preşedintele nu este de acord cu mărirea salariilor dacă acest lucru afectează fondul asigurărilor sociale şi cel al pensiilor. Este o mare minciună
- Sunt doi ani de la momentul în care eu am ieşit în faţa dumneavoastră anunţând nişte măsuri extrem de dificile pentru populaţie. Am făcut-o pentru că nu exista altă soluţie la momentul respectiv
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO