- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (16.03.2015, 18:19)
- Catalina Mihai
Băsescu: Tiberiu Niţu e suspect că a tras la Revoluţie. Probabil a împuşcat câţiva terorişti
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că Procurorul general, Tiberiu Niţu, este suspect că ”a tras la Revoluţie”, când era militar în trupele de Securitate şi probabil că ”a împuşcat câţiva terorişti”.

Tiberiu Nitu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Traian Băsescu a explicat, luni, la sediul PMP, că este suspect "cam la fel cum este Niţu (nr- Procurorul general, Tiberiu Niţu).
"Numai că eu sunt suspect că am făcut o declaraţie iar Niţu e suspect că a împuşcat oameni la Revoluţie, că a tras, Procurorul general. Era în trupele de securitate şi el scrie în declaraţia lui că li s-a spus că tragă înspre Dorobanţi unde se mişcau terorişti şi el probabil că a împuşcat câţiva terorişti, ce să facă".
În octombrie 2012, după audierile pentru funcţia de procuror general, la ieşirea din sala CSM, Niţu a declarat jurnaliştilor că a primit, în baza legii, 8.000 de metri pătraţi, ca urmare a certificatului de revoluţionar. Militarii care au participat la Revoluţia din 1989 au beneficiat, ca şi civilii, de 10.000 de metri pătraţi de teren, iar în cazul celor 78 li s-a dat câte 8.000, "că atât a putut Primăria", a precizat el.
La Revoluţie, Tiberiu Niţu era militar în termen la unitatea de la Televiziunea Română, trei dintre colegii săi fiind împuşcaţi mortal.
Fostul şef al Parchetelor militare, Dan Voinea a susţinut într-un interviu din 2013, că actualul procuror geneneral Tiberiu Niţu ”are în dosarul Revoluţiei o declaraţie în care recunoaşte că a tras la Televiziune”. ”El era atunci militar.Are certificat de revoluţionar acm, dar el trebuie cercetat la fel ca cei care au tras în decembrie 1989”, spunea Voinea.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe