Prima pagină » Politic » Băsescu: Toată echipa de la Ministerul Sănătăţii e ezitantă şi sub presiunea multor interese

Băsescu: Toată echipa de la Ministerul Sănătăţii e ezitantă şi sub presiunea multor interese

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, întrebat pe tema legii sănătăţii, că "toată echipa de la Ministerul Sănătăţii este o echipă ezitantă şi sub presiunea multor interese".
Băsescu: Toată echipa de la Ministerul Sănătăţii e ezitantă şi sub presiunea multor interese
Bogdan Stanescu
11 mart. 2012, 11:09, Politic

„Este o ezitare continuă în Ministerul Sănătăţii şi rog să fiu scuzat, nu acuz pe nimeni, dar de-asta am ajuns să vorbesc şi în Parlament despre nevoia de a fi făcut pachetul minim de servicii, pentru că părerea mea este că interese externe fac ca acest pachet să nu fie făcut”, a spus Băsescu.

El a fost întrebat la ce se referă prin expresia „interese externe”, răspunzând că este vorba despre producători de medicamente, de aparatură medicală.

De asemenea, preşedintele a fost întrebat despre relaţia cu Raed Arafat. „Eu nu mai am de conciliat nimic cu domnul doctor Arafat. Toată echipa de la M8nisterul Sănătăţii este o echipă ezitantă şi sub presiunea multor interese”, a răspuns preşedintele.

El a spus că din acest motiv a şi fost respinsă propunerea sa de a organiza o dezbatere pe tema legii sănătăţii.