- Home
- Politic
- (05.08.2014, 17:07)
- Irina Tacu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Toată lumea aşteaptă o condamnare în cazul lui Voiculescu/ Despre religia în campania pentru prezidenţiale: "Vă asigur că va conta". DECLARAŢIILE preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că presiunea mediatică în cazul procesului lui Dan Voiculescu este în neregulă, subliniind că această presiune lasă urmări asupra judecătorilor.
Urmărește
3230 afișări
Băsescu: Presiunea mediatică în cazul lui Dan Voiculescu este în neregulă, mai ales anticipările. Toată lumea aşteaptă o condamnare - LIVE TEXT
Băsescu: Este în neregulă presiunea mediatică în cazul procesului lui Dan Voiculescu
Întrebat cum i se pare presiunea mediatică în procesul lui Dan Voiculescu, preşedintele Traian Băsescu a precizat: "E în neregulă, şi mai ales anticipările şi toată lumea aşteaptă o condamnare". "Poate fi la fel de bine o achitare. Nu ştiu, poate fi orice. Judecătorul este singurul care are toate elementele să se pronunţe", a spus Băsescu, la B1 TV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Presiunea publică nu există. Dar presiune mediatică, a presei există. Presă - împărţită în două. Cred că este lucru care ar trebui să se întâmple pentru ultima dată, pentru că, totuşi, oricât am spune că judecătorii sunt de oţel, sunt imparţiali, lasă urmări această presiune şi nu atât pe el, pentru că judecătorul îşi va face datoria, în mod cert va judeca dând la o parte această presiune", a precizat preşedintele, explicând că, în acest moment, există îngrijorări legate de câţiva judecători, îngrijorări "cu privire la modul cum sunt trataţi de familii, apropiaţi sau grupări ale celor care sunt condamnaţi".
"Sunt judecători în acest moment pentru care este nevoie să le supravegheze instituţiile statului mediul în care se mişcă pentru a fi protejaţi", a mai spus Băsescu.
Întrebat dacă acest proces ar reprezenta "finalul unei epoci", preşedintele a spus că ar vrea să discute despre acest lucru "după ce se dă o sentinţă, indiferent care este".
"Ce aş vrea să spun ar putea fi interpretat şi m-am ferit, dacă aţi observat, în toată această perioadă să pronunţ cuvântul Voiculescu, deşi aveam obiceiul să-l fac turnător, să-l fac în toate felurile, fără ca pentru mine să fie o obsesie Voiculescu, dar era răspunsul meu la ce-mi face seară de seară mie şi familiei mele pe posturile de televiziune", a mai spus Traian Băsescu.
DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI:
- Campania electorală sper că se va agita, pe măsură ce revin din concedii. Vă mai pot spune un lucru: politicianul responsabil munceşte vara. Aduceţi-vă aminte verile mele, când eram în opoziţie hărţuiam guvernul toată vara.
Despre amnistie:
- Dacă discutăm de cei care prin fraudă au obţinut fonduri, nu avem ce discuta. Vă mărturisesc că nu ştiu situaţia. Curtea de Conturi a găsit mămici care acum cinci ani aveau o indemnizaţie greşită şi acum trebuie să o dea înapoi. S-a adunat o sumă uriaşă.
- Dacă va viza greşelile funcţionarilor, e greşeala statului şi sunt de acord. Să şi le asume.
Despre CAS:
- E minciuna lui Ponta. Dacă era convins că are surse pentru finanţarea creşterii de deficit la fondul de pensii, vă asigur că ar fi convocat sesiune extraordinară. Nu a vrut, pentru că nu au bani să susţină deficitul suplimentar la fondul de pensii.
- Mai e un detaliu: doamna ministru de Finanţe s-a dus pe data de 23 să discute cu diverşi comisari ca să se renunţe la MTO, să obţină o derogare. Au râs comisarii, au spus că nu ei pot rezolva asta.
Despre politica externă:
- Greu de evaluat că s-ar fi ajuns la nivelul trei de sancţiuni pentru Rusia dacă nu s-ar fi prăbuşit avionul în Ucraina.
- Bănci ruseşti încep să nu mai aibă acces pe pieţele de capital. În acest val de sancţiuni, prietenii lui Putin au fost vizaţi. L-au lovit cu oligarhii. E foarte grav. În mod categoric se va produce o schimbare a relaţiilor NATO-Rusia.
- Dacă se închide şi importul de gaze, cu ce îşi ţine Putin armata?
Despre Tăriceanu:
- Va avea sprijin foarte mult. Dacă Ponta îl bagă la guvernare îi dă două portofolii.
- La început de ciclu electoral, în 2004, am făcut alianţa DA, care pierduse alegerile şi l-am făcut pe Tăriceanu prim-ministru, deşi nu mai aveam niciun angajament, dar mi-am respectat cuvântul. La mijloc de ciclu electoral parlamentar, indiferent cine va fi la Cotroceni, nu va putea schimba majoritatea parlamentară.
Despre Victor Ponta:
- Eu sper ca Ponta să nu fie preşedintele României, are o imagine foarte proastă în exterior şi se gudură pe lângă orice demnitar străin, doar să facă poze cu ei. Dacă va pierde preşedinţia României, rămâne prim-ministru. De ce să nu rămână?
- Nu se va retrage din funcţia de prim-ministru înainte de prezidenţiale.
- L-am văzut într-o emisiune la Antena 3 (pe Ponta) că cerea să se dea toate înregistrările de la confruntări. O să vedeţi o slugă. Vi-l imaginaţi pe Ponta să spună "Sunt fericit, domnule preşedinte. E foarte bine, sunt de acord"? Vi-l imaginaţi?
Despre alianţa PNL-PDL:
- Nu se va finaliza această fuziune. Nu se poate materializa aşa ceva din motive de interes politic. S-a servit o minciună pusă la cale de Vasile Blaga şi de Crin Anontescu. Antonescu şi-a pierdut calitatea de preşedinte de partid, Blaga l-a salvat.
- Paradoxul este că cea mai bună soluţie ar fi fost să se facă un agreement între PDL şi PNL de susţinere în turul doi şi ambele partide să aibă candidaţi.
- PNL n-ar fi împăcat dacă n-ar avea candidat.
- Dacă îl bagă pe Tăriceanu la guvernare, până la alegeri, din 14 preşedinţi de CJ liberali, câţi credeţi că vor mai face campanie?
Despre dosarul Duicu:
- Este clar că dl Cazanciuc n-a minţit. Eu aştept de la dânsul un comportament specific pentru un ministru de Justiţie într-un stat civilizat. Şi a unui om care reprezintă Justiţia. O reprezintă, nu o face. Administratorul Justiţiei este CSM-ul.
- Poţi să faci greşeli, atât timp cât recunoşti că ai greşit,. Însă minciuna, mai ales la ministrul Justiţiei, îl descalifică. Dar eu cred că va aştepta un moment pentru a părăsi Guvernul.
- Eu cred că domnul Cazanciuc va desmisiona. Există o singură explicaţie pentru ca acest lucru să nu se producă: cumetria. Guvernul cam e controlat de familie. Multe lucruri s-ar putea să se stabilească ca între cumetrii şi nu la nivelul interesului general.
Despre tema religiei înainte de alegerile prezidenţiale:
- La populaţia care merge duminică de duminică la biserică şi care în loc să dea 10 lei la doctor şi dă 100 la biserică, vă asigur că va conta acest lucru. Eu şi în aceste condiţii îl cotez pe Iohannis cu şanse de a-l învinge pe Victor Ponta.
- Nu putem să nu luăm de bune comunicatele oficiale ale BOR, care spune că va fi neutră. Dar ţineţi cont că tata-socru are influenţă în cler. N-are nici decenţa să nu se bage. Tata-socru va fi un contrabandist în favoarea lui Victor Ponta.
Despre şansele Monicăi Macovei la prezidenţiale:
- Ştiam că Monica Macovei îşi va anunţa candidatura. Nu este o surpriză. Nu cred că în România cineva poate să devină preşedinte candidând ca independent.
- Eu m-am angajat faţă de Cristian Diaconescu, nu pot să o sprijin pe Monica Macovei, deşi ar avea toate datele să fie un candidat. Nu am cum să renunţ la a-l mai susţine pe Cristian Diaconescu.
Despre candidaţii la alegerile prezidenţiale:
- Teodor Meleşcanu trebuie să înţeleagă că nu poţi pleca din fruntea unui serviciu de informaţii şi să-ţi faci transferul direct la Cotroceni. Ungureanu a fost o excepţie, a fost o mare eroare desemnarea lui (n.r. ca premier).
- Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public, îi asigur de asta. Ştiu unii candidaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor. Sunt lucruri pe care le tăinuiesc, pe care nu le spun. Cetăţenii trebuie să ştie tot ce e important.
Despre Dan Voiculescu şi dosarul ICA:
- Mateuţ a fost mare cât timp judecătorii au fost mai slabi cunoscători de carte decât ei.
- Ce se întâmplă în acest dosar din punct de vedere al presiunii media n-am văzut. N-am văzut pe nimeni să mă întrebe despre Voiculescu. Presiune publică nu este, dar presiune mediatică, a presei, există. Cred că este un lucru care ar trebui să se întâmple pentru ultima dată.
- Oricât am spune că judecătorii sunt imparţiali, lasă urmări această presiune. Judecătorul îsi va face datoria în mod cert, va judeca dând la o parte această presiune. În acest moment avem, legat de câţiva judecători, îngrijiorări foarte mari privind felul în care sunt trataţi de familia celor condamnaţi. Sunt judecători în acest moment care trebuie supravegheaţi de instituţiile statului pentru a fi protejaţi, asta şi din cauza presiunii mediatice care se creează.
- Presiunea mediatică este în neregulă, mai ales anticipările, toata lumea asteaptă o condamnare. Poate fi orice, judecatorul este singurul care are toate elementele pentru a decide.
- Ipotezele potrivit cărora Băsescu se ocupă de dosarele oamenilor sunt "un tip de lichelism. Oamenii aceia stiu sigur că nu am cum să mă ocup de dosare. Este lichelism şi al politicienilor, şi al unor jurnalişti."
- Am venit pregătit să fac declaraţia asta, am luat din DEX definiţia cuvântului "lichea". Aceştia sunt oamenii fără caracter.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe