Băsescu: UE are unele obiective costisitoare, cum e energia regenerabilă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la plecarea spre Praga, că UE are unele obiective ambiţioase dar costisitoare, care o pun într-un dezavantaj pe pieţele internaţionale, el dând ca exemplu intenţia ca până în 2020, 20% din cantitatea de energie necesară să fie din surse regenerabile.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Băsescu: UE are unele obiective costisitoare, cum e energia regenerabilă

Băsescu: UE are unele obiective costisitoare, cum e energia regenerabilă

El a făcut declaraţia înâintea participării la reuniunea informală UE-SUA, de la Praga. Băsescu a menţionat că obiectivul reuniunii de la Praga este relansarea relaţiei UE-SUA. "Ne-ar bucura dacă în acţiunile hotărâte se va putea desprinde un parteneriat stratgic UE-SUA", a spus Băsescu.

Preşedintele a declarat că tema de vârf a întâlnirii este criza economică şi financiară, el menţionând că încă de la Summit-ul G20 au existat abordări diferite între UE şi SUA.

"România se încadrează în linia UE, de a utiliza eficient resursele financiare şi, în niciun caz, pomparea de resurse în bănci fără ca acestea să fie curăţate de acţiunile toxice nu ni se pare a fi o soluţie", a spus Băsescu.

El a menţionat că va fi abordată şi problema schimbărilor climatice, subiect faţăde care SUA şi UE au abordări diferite. Preşedintele a spus că Statele Unite nu au ratificat protocolul de la Kyoto.

"Se pare însă că există intenţia noii administraţii dea da curs unui program ambiţios de diminuare a emisiilor şi aici unul din subiectele sensibile, extrem de sensibile, este leat de obiectivele ambiţioase ale Uniunii Europene, obiective care sunt costisitoare, şi v-aş da doar un singur element: până în 2020 UE îşi propune să realizeze 20% din cantitatea de energie necesară din surse regenerabile, proiect care este destul de costisitor şi poate pune economia UE într-un dezavantaj în competiţia pe pieţe internaţionale", a spus Băsescu.

Situaţia de securitate din Orientul Mijlociu va fi discutată, a mai spus preşedintele, menţionând că cele două părţi au poziţii relativ apropiate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici