- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (31.03.2019, 20:33)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: UE, pentru mine nu are secrete. Eu zic că o să ne batem pentru patru locuri/ Alianţa PSD-PNŢCD, doar în avantajul lui Pavelescu, este de părere fostul şef de stat
Traian Băsescu a explicat de ce a decis să candideze pentru alegerile europarlamentare, precizând că UE nu mai are secrete pentru el. Fostul preşedinte a precizat că PMP se va bate pentru patru mandate de eurodeputat, adăugând că „optimismul său proverbial funcţionează şi în cazul acesta”.
Urmărește
2439 afișări
Traian Băsescu: UE, pentru mine nu are secrete. Eu zic că o să ne batem pentru patru locuri
„În primul rând, corectăm, nu am revenit în politică, pentru că nu am plecat. Sunt senator. UE, pentru mine, nu are secrete, iar ca europarlamentar, portofoliul de cunoştinţe despre UE şi portofoliul oamenilor pe care îi cunosc la Bruxelles îmi vor permite să fac lucruri importante pentru ţară. Eu zic că o să ne batem la un patru locuri. Optimismul meu proverbial funcţionează şi în cazul acesta. Vă daţi seama dacă spunea două sau trei, dezamăgeam lista principală, deci mergem pe patru”, a declarat Traian Băsescu, duminică, la România Tv.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
-
Avertismentul unor lideri europeni: NATO nu poate apăra Europa fără SUA în faţa Rusiei
„Aveam partidul de acasă. Nu numai pe Maria, că am şi două fiice, care mi-au spus: «tată, nu ne ajunge cât ne-au terfelit atâţia ani, cu campanii?» Am spus că «asta e» şi deocamdată trebuie să mă uit şi la partid. (...) Pe de altă parte, la partid au fost discuţii foarte serioase, iar în ceea ce mă priveşte şi chiar cred că experienţa aceasta acumulată nu o pot folosi în Senatul României, că nu ai cum să discuţi cu majoritatea PSD-ALDE, că ei merg ca tăvălugul”, a completat fostul preşedinte.
Traian Băsescu este pe prima poziţia a PMP la alegerile europarlamentare. Pe al doilea loc se află preşedintele partidului, Eugen Tomac. Pe celelalte locuri sunt: Ioana Constantin, Marius Paşcan, Simona Vlădică, Robert Turcescu, Teodora Desagă, Petru Movilă, Cătălina Bozianu şi Cătălin Bulf.
Lista candidaţilor PMP depusă la BEC este formată dintr-un număr total de 43 de candidaţi.
Alegerile europarlamentare au loc pe 26 mai.
Despre alianţa PNŢCD-PSD
Traian Băsescu a declarat că nu şi-ar fi imaginat că PNŢCD va face o alianţă cu „partidul lui Ion Iliescu”, precizând că doar Aurelian Pavelescu s-a aliat cu PSD. Fostul preşedinte a adăugat că PNŢCD nu va câştiga nimic din protocol, iar „ţărăniştii adevăraţi” nu vor promova PSD în campaniei.
„Pro România va avea probleme de prag. Nu sunt excluse problemele de prag la PMP. Mi l-am asumat în mod categoric (riscul netrecerii pragului - n.r.). E o asumare a tuturor fruntaşilor partidului. De regulă se vorbeşte de cei 10, dar vreau să ştiţi că marea majoritate a parlamentarilor sunt pe listă, până la 43, preşedinţii de organizaţii sunt pe listă, în aşa fel încât pe 27 mai, toţi cei care avem răspunderi politice ne ducem în faţa partidului cu scoruri, să nu poată un preşedinte de organizaţii să spună - eh, nu am fost eu pe listă, de asta s-au obţinut rezultate proaste. Eşti domnul preşedinte. Eşti pe locul 35, dar eşti acolo”, a afirmat Traian Băsescu, duminică la România Tv.
Fostul preşedinte a vorbit despre alianţa USR-PLUS, precizând că partidul „cumpărat” de Dacian Cioloş este o cutie goală şi nu ştie ce pasiune are Dan Barna pentru „cutii goale”. Referitor la alianţa prin care PNŢCD va susţine europarlamentarii PSD, Băsescu s-a întrebat cum va merge un urmaş al lui Corneliu Coposu în campanie pe la uşile oamenilor să promoveze manifestul PSD.
„O alianţă între USR şi o cutie cumpărată, că Cioloş a cumpărat un partid şi el, se numeşte PLUS. Nu ştiu ce pasiune are Barna pentru cutii goale, dar a adunat-o acolo în alianţă, Alte alianţe nu sunt, decât a venit Pavelescu şi a făcut o alianţă cu PSD. Orice aş fi putut să cred numai să văd PNŢCD în alianţă cu partidul lui Ion Iliescu, nu. Eu l-am ajutat pe Pavelescu, PNŢCD. Cred că a fost vorba de alegerile din 2008, când le-am luat un om pe listă şi l-am băgat în Parlament ca să fie partid parlamentar. Şi el s-a menţinut după ce am intrat în Parlament ca fiind parlamentar PNŢCD. Cu asta i-am ajutat şi la PPE că voiau să îi excludă şi am tot întins-o până anul trecut când i-a exclus PPE. Nu are de câştigat nimic, după părerea mea, PSD pentru că ţărăniştii adevăraţi nu se vor duce să promoveze PSD în campanie. Nu pot vedea un ţărănist care merge din uşă în uşă cu manifestul PSD-ului, cu minciunile de acolo, să susţină votarea PSD-ului. Nu încape în capul meu o asemenea imagine. Cum spune urmaşul lui Coposu unui alegător, ştii suntem din alianţă am venit şi noi cu Pavelescu la PSD şi vă rugăm să votaţi PSD? Eu cred că s-a aliat Pavelescu cu PSD, nu văd PNŢCD”, a explicat Băsescu.
El a adăugat că miza este foarte mare la alegerile pentru PE deoarece ar putea schimba raporturile de forţe între partide. Dacă PSD ia undeva la 32% la europene, iar PNL şi PMP cumulat vor obţine undeva la 38% atunci social-democraţii vor avea o problemă gigantică.
„Miza este foarte mare a acestor alegeri europarlamentare. E pentru prima oară când alegerile europene vor schimba raporturile de forţe între partide. Pentru că orice procent ia PSD şi Dragnea sub 46% e periculos, dar dacă va fi cumva sub 30% e vai de capul lui Dragnea. Şi chiar dacă va fi peste 30%, dacă spre exemplu PNL şi PMP cumulat îi vor depăşi vor avea o problemă politică gigantică. Nu numai un semnal de alarmă. Cum mai spun ei – luăm aceste măsuri că ne-a mandatat electoratul? Face justiţia zob că pe noi ne-a mandatat electoratul. Nu mai merge dacă obţii un 31-32% şi îţi vine PNL plus PMP 38%”, a conchis Băsescu.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat joi că Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Partidul Ecologist Român susţin lista PSD la europarlamentare. Liderul social-democraţilor a adăugat că recomandarea PNŢCD a fost ca pe lista PSD să fie şi preotul Cristian Terheş (acesta ocupă locul 4).
Despre nunta Olguţei Vasilescu
Traian Băsescu a declarat că şi el a făcut nunta în postul Crăciunului, luând dispensă de la biserică pentru acest lucru, în contextul afirmaţiei liderului PNL Ludovic Orban care a spus că Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda sunt „păgâni” pentru că au făcut nuntă în postul Paştelui.
„Am auzit că unii ţipă că e în post. Şi eu am făcut nunta tot în post. Atunci am putut. Eram în anul IV la Academia Navală şi m-am căsătorit cu învoire de 48 de ore. Ce aveam timp să o facă cu săptămânile? În aceeaşi zi cununie civilă, cununie religioasă şi până seara eram şi nuntaş. La 22.00 s-a închis restaurantul, că aşa era pe vremea aia. Deci a fost în postul Crăciunului. Iei dispensă de la biserică şi o faci, că altfel nu ai putea să faci cununia religioasă”, a afirmat Traian Băsescu, duminică la România Tv.
Fostul preşedinte a adăugat că nu are simpaticii pentru Olguţa Vasilescu, însă a fost impresionat că atât ea, cât şi Claudiu Manda s-au afişat la petrecerea de nuntă alături de copii.
„Nu, nu am o simpatie pentru Olguţa în mod special, însă pe mine m-a impresionat altceva şi în rest e o chestie omenească, o nuntă, oamenii s-au simţit bine, că aşa e în viaţă. Când e nuntă, e veselie. Pe mine m-a impresionat altceva. I-am văzut într-o transmisie, unde au fost cu copiii. Ştiţi că fiecare dintre ei are câte un copil. M-a impresionat. Faptul că i-au afişat, că erau bucuroşi copiii mi-a plăcut, m-a impresionat”, a completat Băsescu.
Reacţia senatorului PMP vine după ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda i-au sfidat pe români organizând nunta în postul Paştelui, menţionând că cei care au participat nu sunt nici măcar atei, ci păgâni care nu mai au voie să conducă România.
În replică, Lia Olguţa Vasilescu a declarat, duminică la Antena 3, că Ludovic Orban minte cu nonşalanţă când afirmă că ea s-a cununat în postul Paştelui, pentru că nunta religioasă a avut loc pe 24 februarie. Aceasta a precizat că este ridicol să vorbeşti despre astfel de subiecte la o şedinţă cu activul de partid.
Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda s-au căsătorit de Dragobete în faţa ofiţerului de stare civilă şi s-au cununat şi religios, însă au organizat petrecerea abia sâmbătă, în comuna Işalniţa, judeţul Dolj.
Citește pe alephnews.ro: Armistițiul de Crăciun a reprezentat un moment istoric în timpul Primului Război Mondial. Cum s-a produs acest lucru
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe