Băsescu: Un lider PNL vroia soldaţii acasă în 2007, iar acum vrea să plece la război

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 22 martie.)

2 afișări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, după şedinţa CSAT, că luna martie îi aduce astenii de primăvară unui lider PNL, deoarece în 2007 acesta era "pacifist şi vroia soldaţii acasă, iar acum vrea să plece la război".

Preşedintele a adăugat că acest lider poate să plece singur la război dacă vrea. "26 marite 2007, deci cam acum patru ani, tot în luna martie şi tot cu o dată care începe cu 2: Domnule preşedinte Emil Boc, se spunea în scrisoarea deschisă, PNL vă solicită public să vă raliaţi deciziei de retragere a trupelor româneşti din Irak, anunţată de premierul României, domnul Călin Popescu Tăriceanu. Evident, trupele nu s-au retras pentru că aveam de îndeplinit o misiune care nu era terminată şi, cât timp eu voi fi preşedinte, România îşi va onora angajamentele până la capăt întotdeauna", a declarat Traian Băsescu.

El a admis că este, "poate" nelalocul său un astfel de comentariu acum, dar că nu poate să nu-l facă, pentru că i se pare corect.

"Pe de altă parte e evident că luna martie, mai ales după data de 20, îi aduce acestui lider astenii de primăvară, care atunci îl făceau pacifist şi vroia soldaţii acasă, iar acum vrea să plece la război. Dacă vrea, poate să plece la război, dar singur. În ceea ce priveşte forţele armate ale României, ele vor pleca atunci când trebuie, acolo unde trebuie şi în limitele posibilităţilor pe care Armata României le are de a acţiona sub mandatele Consiliului de Securitate sau sub mandat NATO", a mai spus Băsescu.

Şeful statului a subliniat că România rămâne un susţinător al ideii că operaţiunile militare trebuie să se desfăşoare nu numai sub mandate al Consiliului de Securitate, dar şi sub mandat NATO.

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu i-a adresat, pe 26 martie 2007, liderului PD Emil Boc o scrisoare deschisă în care îi solicită să se ralieze deciziei de retragere a trupelor româneşti din Irak, anunţată de premier, susţinând că rămânerea PD la guvernare depinde de susţinerea proiectelor Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici