Băsescu: Ungureanu va contribui la creşterea performanţelor şi credibilităţii SIE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la sediul SIE, că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea instituţiei va contribui la creşterea performanţelor SIE şi a credibilităţiii "activului de comandă" al serviciului.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Băsescu: Ungureanu va contribui la creşterea performanţelor şi credibilităţii SIE

Băsescu: Ungureanu va contribui la creşterea performanţelor şi credibilităţii SIE

Şeful statului i-a mulţumit generalului Silviu Predoiu, apreciind că, în perioada în care acesta a asigurat interimatul la conducerea SIE, performanţele instituţiei "au fost în creştere, au fost bune şi utile" în procesul de decizie.

De asemenea, Băsescu l-a felicitat pe Ungureanu pentru "performanţa din Parlament" şi i-a urat succes.

Băsescu a spus că l-a prezentat pe Ungureanu activului de comandă de la SIE, aşa cum a procedat de fiecare dată când au fost schimbări la vârful serviciului.

"Am convingerea că desemnarea este una potrivită. Cu Mihai Răzvan Ungureanu am lucrat şi când era secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi am lucrat foarte bine când a îndeplinit funcţia de ministru de Externe. Am convingerea că şi pregătirea pe care o are, de istoric, dar şi de om de Externe va fi o contribuţie foarte bună la creşterea performanţelor serviciului şi în creşterea credibilităţii activului de comandă şi al serviciului în ansamblu", a spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici