Băsescu va face o vizită oficială în Turkmenistan
Deplasarea la Ashgabat va marca, de asemenea, aniversarea, la 21 iulie, a 17 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Turkmenistan.
Preşedintele va avea întâlniri oficiale cu şeful statului turkmen şi cu preşedintele Parlamentului, Akdja Nurberdyeva.
Publicaţia online turkmenistan.ru. a anunţat, joi, vizita preşedintelui Băsescu la Ashgabat.
În timpul şedinţei din 14 iulie a Guvernului din Turkmenistan, vicepremierul Rashid Meredov, ministru de Externe, l-a informat pe şeful statului despre stadiul pregătirilor pentru vizita oficială a preşedintelui României, programată pentru 21-22 iulie, nota publicaţia.
Preşedintele turkmen Gurbanguly Berdimuhamedov şi-a exprimat convingerea că vizita preşedintelui român va da "un nou impuls relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre cele două state şi va servi la dezvoltarea pe viitor a unui dialog fructuos cu ţările din UE".
Băsescu l-a primit, în iulie 2008, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Turkmenistanului, ocazie cu care au fost semnate mai multe acorduri între guvernele României şi Turkmenistanului privind colaborarea economică, precum şi un accord privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.