Partidele se întâlnesc cu Pro Democraţia pe tema votului uninominal
Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, a declarat, marţi, că reprezentanţii partidelor politice se vor întâlni, la sediul acestei organizaţii, pentru a dezbate proiectul de lege privind votul uninominal, propus de APD şi asumat de PNL, PSD şi PD.
Pârvulescu a arătat că, deşi PSD a anunţat că vrea să îşi asume sistemul mixt german de vot uninominal, acesta este compatibil cu proiectul propus de Pro Democraţia.
“În cadrul acestei întâlniri, echipa de negociere s-a lărgit, cuprinzând şi reprezentanţi ai UDMR şi PC, pe lângă cei ai PSD, PNL şi PD. Avem toată disponibilitatea spre găsirea unei soluţii comune. Inclusiv partidele au această disponibilitate, adică cel puţin la nivel declarativ politicienii doresc să deblocheze situaţia”, a spus Pârvulescu.
El a precizat că, după întâlnirea cu partidele poltitice, “lucrurile vor fi mai clare”, fiecare formaţiune urmând să îşi precizeze poziţia faţă de sistemul de vot uninominal.
La această reuniune vor participa preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, Victor Ponta (PSD), Mihai Voicu (PNL), Valentin Iliescu (PD), Petru Călian (PC) şi Marton Arpad (UDMR).
În cazul în care se ajunge la un acord ar urma întrunirea Comisiei pentru Codul Electoral care elaborează textul legii.