„Aştept informaţii mai detaliate de la Ministerul Afacerilor Interne, dar să ştiţi că Timişoara nu a fost niciodată lăsată singură. Nu cunosc motivele acestei evaluări făcute de primar, dar o să le aflu. Zona este de graniţă cu Serbia şi Ungaria. Am avut tot timpul o presiune destul de mare de flux migratoriu. Primesc zilele acestea un raport detaliat, după care o să-l rog pe domnul ministru să facă publice datele. Dar, încă o dată, Timişoara nu va fi lăsată singură”, a spus joi Klaus Iohannis.
Timişoara nu poate fi lăsată să gestioneze singură problema, spunea primarul Dominic Fritz după crima care a avut loc luni în oraş, între migranţi. Fritz defineşte Timişoara drept hub al traficanţilor.
Dominic Fritz s-a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, şocat de incidentul grav care „nelinişteşte foarte mulţi timişoreni”.