- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BEC a întrerupt renumărarea buletinelor de vot nule
Membrii Biroului Electoral Central (BEC) au întrerupt, sâmbătă, renumărarea buletinelor de vot declarate nule, din cauza oboselii, dat fiind că au lucrat pe tot parcursul nopţii, urmând să reia procedura duminică dimineaţă.
BEC a întrerupt renumărarea buletinelor de vot nule (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Verificarea şi renumărarea voturilor nule a fost suspendată, sâmbătă la prânz, urmând să fie reluată duminică dimineaţă, la ora 8.00, au declarat surse din BEC. Purtătorul de cuvânt al BEC nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri pentru confirmarea infomaţiei.
Majoritatea membrilor BEC au părsit deja sediul BEC, aflat la Sala Palatului.
La sediul BEC au mai rămas doi membri ai Biroului, în vederea preluării sacilor cu buletine declarate nule care mai trebuie să sosească din câteva circumscripţii, respectiv din trei judeţe şi de la biroul electoral pentru secţiile din străinătate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor
-
Tanczos Barna a fost audiat la Parlament. Viitorul ministru de Finanţe, avizat favorabil
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
Surse din BEC au declarat, pentru MEDIAFAX, că până la acest moment au fost verificate aproximativ jumătate din buletinele de vot sosite la Biroul Electoral Central.
Conform unor surse politice, membrii BEC au numărat, după verificarea buletinelor de vot declarate nule în 27 de circumscripţii electorale, 629 de voturi valabil exprimate pentru Traian Băsescu şi 552 pentru Mircea Geoană.
BEC a primit, până sâmbătă la prânz, buletinele de vot declarate nule din 39 de judeţe, acestora adăugându-li-se toate sectoarele din Bucureşti.
La BEC au ajuns, încă de vineri searã, pentru a preda buletinele de vot declarate nule, reprezentanţii birourilor electorale din judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Teleorman, Prahova, Olt, Giurgiu, Vrancea, Covasna.
În cursul nopţii, au ajuns la BEC buletinele de vot nule din judeţele Mehedinţi, Argeş, Sibiu, Mureş, Suceava, Neamţ, Alba, Cluj, Arad, Constanţa, Satu Mare.
Sâmbătă au sosit la BEC reprezentanţii birourilor electorale din Harghita, Maramureş, Dâmboviţa, Brăila, Timiş, Braşov, Bacău, Sălaj, Buzău, Tulcea, Gorj, Bihor, Hunedoara, Botoşani, Vâlcea, Vaslui, Iaşi, Caraş-Severin.
Verificarea şi renumărarea buletinelor de vot declarate nule se face la sediul BEC, în Bucureşti, începând de vineri seară. Decizia a fost adoptată vineri după-amiază de membrii BEC, după ce Biroul a primit precizări din partea Curţii Constituţionale. Curtea a arătat că este de competenţa BEC să stabilească modul în care se organizează renumărarea buletinelor de vot declarate nule.
Membrii BEC s-au pregătit, vineri searã, pentru o şedinţă prelungită de verificare şi renumărare a voturilor declarate nule, asigurându-şi mâncarea şi băutura pentru următoarele ore de muncă. La Sala Palatului, unde se află sediul BEC, au fost aduse, de asemenea, vineri seară, două paturi pliante, perne şi pilote.
Curtea Constituţională a solicitat, vineri, Biroului Electoral Central ca reexaminarea buletinelor de vot nule şi renumărarea acestora să se facă până luni, la ora 15.00.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO