BEC lămureşte cine poate fi considerat candidat independent la alegerile parlamentare

Publicat: 27 09. 2024, 22:22
Actualizat: 27 09. 2024, 22:24

Conform hotărârii, candidatul independent este orice persoană care se autopropune şi nu candidează pe lista unui partid politic/alianţă politică, având o candidatură independentă.

O persoană care este propusă pe lista unui partid politic/alianţă politică şi acceptă candidatura, indiferent că deţine sau nu calitatea de membru al partidului politic/alianţei politice respective, nu este candidat independent şi nu are o candidatură independentă.

Hotărârea Biroului Electoral Central va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României.