Borbely: Cei care au crezut că Băsescu va spune altceva despre autonomie au greşit amarnic

Publicat: 18 07. 2009, 16:34
Actualizat: 06 11. 2012, 12:41

"Cei care au avut iluzia că domnul preşedinte Băsescu va spune altceva decât până acum o săptămână pe subiectul autonomiei sau altceva decât a spus la congresul UDMR, s-au înşelat. Dacă m-aţi fi întrebat ieri (vineri -n.r.), vă spuneam exact ce va zice pe acest subiect. Dacă cei care l-au invitat la Tusvanyos credeau că va spune altceva, au greşit amarnic", a spus Borbely.

Acesta a refuzat să comenteze faptul că Băsescu a fost huiduit la Universitatea de Vară "Tusvanyos" când a vorbit despre autonomia locală care trebuie să fie la fel "la Odorhei şi la Tulcea" şi când a citat din Constituţie despre caracterul naţional, suveran şi independent al României.

"Nu noi am organizat, întrebaţi-i pe cei de acolo. Probabil că întotdeauna vor fi câţiva ce vor ridica pancarte cu autonomia. Nimic nou sub soare. Asta e, trebuie să-ţi asumi şi răspunderea de a fi huiduit câteodată", a conchis el.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Băile Tuşnad, unde are loc a XX-a ediţie a Universităţii de Vară şi Tabăra Studenţească "Tusvanyos", şeful statului fiind îmbrăcat cu vestă secuiască.