Becali: Nucleul dur creştin şi naţionalist merge la vot

George Becali, candidat pe lista PRM la alegerile europarlamentare, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că o prezenţă sub 20 la sută la vot ar putea avantaja PRM, deoarece "nucleul dur creştin şi naţionalist" merge, de obicei, la urne.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Becali: Nucleul dur creştin şi naţionalist merge la vot

Becali: Nucleul dur creştin şi naţionalist merge la vot (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Întrebat cum intenţionează să aducă electoratul la vot, în condiţiile în care se prefigurează o prezenţă sub 20 de procente la alegerile europarlamentare, Becali a răspuns că acest lucru ar putea reprezenta un avantaj.

"Prezenţa mică la vot s-ar putea să fie un avantaj. Pentru că, de obicei, nucleul dur de creştini şi naţionalişti vine la vot. Şi atunci, având o prezenţă mare la vot a electoratului nostru şi mai mică a lor, va fi un avantaj. Eu sper să ne fie în avantaj această prezenţă mică", a spus Becali.

El i-a asigurat pe cei aproximativ 70 de susţinători prezenţi în sala în care se desfăşura conferinţa de presă că va face mai multe în Parlamentul European decât oricare alt europarlamentar român.

"PNG va susţine PRM în alegerile pentru europarlamentare. Pentru că eu sunt membru PRM şi candidez al doilea pe listă şi sper că vom face un scor bun şi vă promit că, fiind acolo, voi face mult mai mult decât orice europarlamentar român, de la orice partid. Asta rămâne să o demonstrez după cinci ani de mandat, pe care cu siguranţă îl voi primi", a afirmat Becali.

Întrebat care este strategia sa pentru alegerile europarlamentare, Becali a citat sloganurile aflate pe afişele sale de campanie.

"Strategia este... n-aţi citit afişele, n-aţi văzut? Păi doi creştini şi patrioţi vor scăpa ţara de hoţi. Este foarte greu de luptat (cu PDL şi PSD - n.r.) pentru că ei îi iau de acasă şi îi cară cu maşinile şi îi duc la vot. Noi nu avem posibilitatea asta. Pentru a scăpa de canalii, votaţi Vadim şi Becali, n-aţi văzut?", i-a întrebat Becali pe jurnalişti.

Conform acestuia, PSD şi PDL "nu pot frauda decisiv" alegerile europarlamentare.

"Pot să fure ei... Pot să fure două, trei procente. Atât pot fura, două, trei procente. Or, două, trei procente nu e o mare nenorocire. Două, trei procente le fură pe la localităţile astea unde sunt primarii lor şi unde au putere primarii lor. Că altfel n-au cum să fure. Mai ales la oraşe, n-au cum fura", a explicat Becali.

El s-a declarat sigur că adunând rezultatele obţinute de cele două partide la ultimele alegeri va reuşi să ajungă în Parlamentul European.

"Vom reuşi sigur, pentru că 4,85 (procente - n.r.) a avut PNG şi patru (procente - n.r.) a avut PRM. Deci patru cu patru fac opt. Există că spun unii că unu cu unu nu fac doi în politică. Dar există în politică că unu plus unu să facă cinci. Deci această alianţă, se pare, e foarte bine văzută de români şi să facem un 10, 12 la sută", a declarat Becali.

Becali a afirmat că este posibil să se retragă din politică după aceste alegeri, dacă PRM nu va trece pragul electoral.

"Depinde de scorul pe care-l vom scoate. Am şi eu momente când sunt supărat. Dar dup-aia, inima mea e o inimă de leu, care nu poate fi înfrântă aşa. (...) E posibil, dacă nu, să mă retrag, dacă nu facem pragul", a spus George Becali.

Becali a menţionat că a investit, până în prezent, aproximativ 40.000 de euro pentru afişe şi că, în total, va cheltui 100.000 de euro în această campanie, pentru că alte partide "nu par interesate" de aceste alegeri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici