Bejinariu: O prezentare a sistemului antirachetă va fi făcută miercuri în Parlament

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor, Eugen Bejinariu, a declarat, marţi, că o prezentare a sistemului antirachetă care ar urma să fie instalat la Deveselu va fi făcută, miercuri, în Parlament.

Urmărește
5 afișări

Bejinariu a declarat corespondentului MEDIAFAX că o prezentare a sistemului antirachetă va fi făcută, miercuri, în Parlamentul României.

El a arătat că nu ştie cine va face această prezentare, dar că au fost invitaţi să participe parlamentarii comisiei de Apărare, precum şi specialişti în domeniu.

Deputatul PSD a mai spus că este nevoie de mai multe informaţii despre acest sistem, menţionând că este nevoie de radare şi de rachete de interceptare.

"Trebuie să aflăm mai multe în ceea ce priveşte ce sistem antirachetă va fi folosit", a spus Bejinariu.

CSAT a aprobat ca locul de amplasare a sistemului antirachetă să fie în fosta bază aeriană de la Deveselu din judeţul Olt, şeful statului menţionând că baza ramâne sub comandă românească.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că sistemul antirachetă este unul defensiv, că nu este destinat ofensivei, el subliniind că elementele scutului antirachetă nu sunt îndreptate împotriva Federaţiei Ruse.

Potrivit MAE şi MApN, procesul a fost început în contextul negocierilor cadrului juridic aferent participării României la proiectul american şi s-a finalizat în urmă cu câteva săptămâni. El a constat în analiza în format interinstituţional, de către instituţiile româneşti şi americane cu expertiză relevantă, a celei mai bune opţiuni care să corespundă tuturor criteriilor tehnice fixate de cele două părţi.

Decizia CSAT privind locaţia este o decizie de etapă, importantă în procesul de finalizare a negocierilor bilaterale pentru desfăşurarea pe teritoriul României a sistemului SUA de apărare antirachetă, iar consimţământul final privind locaţia şi regimul juridic al acesteia va fi exprimat de către Parlamentul României, care, potrivit prevederilor legale în vigoare, urmează să ratifice Acordul privind amplasarea, pe teritoriul României, a unor elemente ale sistemului american de apărare antirachetă, rezultat în urma definitivării procesului de negociere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici