Bejinariu(PSD): Blaga se dă "îngeraş", dar a vrut să-l numească pe Şoric adjunctul şefului IGPR

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu, membru al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, a declarat, joi, că deşi se dă "îngeraş", când era ministru de Interne, Vasile Blaga a propus ca adjuncţi ai şefului IGPR pe fostul şef al IPJ Neamţ, Aurelian Şoric şi cel al IPJ Suceava, Nicuşor Todiruţ.

Urmărește
4 afișări

Eugen Bejinariu a spus, într-o conferinţă de presă, la Suceava, că secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, ca răspuns la acuzaţiile aduse de liderul "Pro Lex", Vasile Lincu, că nu a numit pe nimeni în funcţie, deşi cu o lună înainte recunoştea că fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Radu Mărgineanu, fusese numit la propunerea sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Cred că şi domnul Blaga are momente de amnezie şi mai uită că a numit oameni pe diverse poziţii şi că a condus Ministerul de Interne multă vreme", a spus Bejinariu.

El a afirmat că Vasile Blaga, "care se dă îngeraş al politicii din România", i-a propus, în 2009, ca adjuncţi ai fostului şef al IGPR, Petre Tobă, pe şeful de atunci al Poliţiei Judeţene Neamţ, Aurelian Şoric, şi pe cel al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, Nicuşor Todiruţ.

"Noroc că în MAI mai sunt şi oameni care gândesc", a spus Bejinariu.

El a mai declarat că "regina şpăgilor din vămi" este PDL şi că acum există doar o luptă "de faţadă" la frontieră.

"Traficul continuă şi se face cu TIR-ul, cu garnituri de tren, cu vapoarele", a spus deputatul PSD, care a subliniat că nici până în prezent Vama Constanţa nu a fost luată în calcul pentru a fi verificată şi că se aşteaptă "ştergerea urmelor" pentru ca acolo să înceapă controalele.

Totodată, deputatul Eugen Bejinariu a spus că este "ciudat" că în magazinele de tip duty free în punctul de trecere al frontierei Siret se vând cantităţi mari de ţigări.

"Cine vrea să cumpere din duty free când pleacă în Ucraina în condiţiile în care în Ucraina preţul ţigărilor e de două ori mai mic", a spus Bejinariu.

El a menţionat că şi conducerea IPJ Suceava trebuie să fie verificată în condiţiile în care raza de acţiune a poliţiei de frontieră este restrânsă, iar produsele traficate sunt vândute în zona în care competenţa aparţine Poliţiei Judeţene.

Liderul "Pro Lex" Vasile Lincu a declarat, miercuri, că Regina, adică beneficiarul final al corupţiei din vămi, este PDL, de fapt mai multe persoane, el făcând acuzaţii privind numirea lui Vasile Blaga ca director la Direcţia Vamală Oradea şi spunând că Blaga a intrat fraudulos în ANV.

Potrivit lui Lincu, beneficiarul final, adică regina, conform schemei de şah privind corupţia din vămi, este PDL, el menţionând că este vorba de "mai multe persoane".

"Regina este beneficiarul final, adică mai multe persoane care au decis în fapt. Beneficiarul final este reprezentat de acele persoane care pot decide în fapt numirea unor şefi de vamă. Cei care decid în fapt nu sunt aceiaşi care decid şi în drept", a spus Lincu, care a refuzat să dea nume spunând că nu poate face acest lucru în lipsa unor probe de genul unor înregistrări.

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că se uită în ochii fiecărui român şi spune că niciodată nu a fost şi nu va fi implicat în activităţi ilegale, el susţinând şi că toate acuzaţiile de asociere a partidului cu fapte de corupţie sunt "minciuni".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici